70 vizualizări 12 mai 2008

Supereroii au, în continuare, căutare. Cel puţin supereroii interpretaţi, pe marele ecran, de supervedete. Mai concret, Iron Man, personajul pe care-l joacă Robert Downey Jr., în pelicula omonimă. Producţia, lansată în urmă cu două săptămâni, a rămas în fruntea box-office-ului american. În cel de-al doilea week-end trecut de la apariţia pe piaţă, ecranizarea poveştii cu personaje de bandă desenată a adunat 50,5 milioane de dolari din bilete vândute. Se estimează că, la 10 zile distanţă de lansare, Iron Man a strâns aproximativ 177 de milioane, fiind vizionat în peste 4.100 de cinematografe.

Distribuţia filmului regizat de Jon Favreau îi mai include pe Gwyneth Paltrow şi Jeff Bridges, iar scenariul şi dialogurile sunt creaţia a nu mai puţin de 8 persoane. (D.P.)

Citește și: