Mihai SCHIAU
2711 vizualizări 29 apr 2011

Invitat la emisiunea "Happy Hour" de la Pro TV, Narcis Iustin Ianău, contratenorul care a ocupat locul doi în finala "Românii au talent", a povestit cum era viaţa lui înainte de concurs şi unde visează să ajungă în viitor.

Narcis a povestit că, atunci când era mic, cânta "ca un băiat", iar vocea i s-a "schimbat total" la vârsta de 12 ani. "Unii copii au început să râdă, făceau tot felul de glume, dar eu mă simţeam bine, pentru că ştiam că e ceva special", vorbeşte băiatul despre calităţile sale de contratenor.

Totuşi, Narcis spune că îi era ruşine să cânte în corul şcolii, pentru că are o voce prea subţire. "Colegii mă tachinau, mă luau la bătaie, mă întrebau cine mă mai cred şi eu, de iau locul fetelor în cor?", spune băiatul.

Despre mama lui, plecată la muncă în Italia, Narcis spune că l-a auzit pentru prima dată cântând în semifinalele de la "Românii au talent". Totuşi, susţinerea ei a fost financiară. "Mama face echivalentul a două salarii, munceşte şi pentru tata, care are probleme de vedere", spune băiatul.

Ocupantul locului doi de la "Românii au talent" a declarat că a schimbat piesa cu doar cinci zile înainte de finală, dar spune că acest lucru nu l-a afectat. De asemenea, Narcis a precizat că nu îi poartă pică lui Adrian Ţuţu, câştigătorul premiului de 120.000 de euro, ba din contră. "Am discutat cu Adrian şi Valentin (n.r. Valentin Dinu, ocupantul locului trei, care s-a remarcat de asemenea prin voce), înainte de finală, să facem un trio. Sunt prieten cu toţi finaliştii, semifinaliştii, nu doar cu cei doi. Am schimbat numere de telefon cu toţi", a precizat contratenorul.

Băiatul a precizat că viaţa lui s-a schimbat complet în urma emisiunii, iar acum dă autografe şi e felicitat de toată lumea atât pe stradă, cât şi pe Facebook. Întrebat dacă se vede ajungând la operă, Narcis a spus: "Ar fi frumos, dar nu doar să cânt 1-2 melodii, ci să joc un întreg rol". De asemenea, el a precizat că orice copil şi adolescent visează să cunoască succesul său de acum.

În final, Narcis a interpretat "Nessun dorma", arie din actul final din opera "Turandot", de Giacomo Puccini.

Citește și: