43 vizualizări 16 mar 2010

Cinematografele româneşti au învins criza şi au vândut cu 43% mai multe bilete în 2009 decât în 2008. Creşterea încasărilor este şi mai spectaculoasă de atât, acestea fiind cu 70% mai mari anul trecut faţă de anul anterior. Astfel, România a reuşit să bată la număr de bilete vândute Bulgaria, ce-i drept, la mustaţă, dar a fost înfrântă de Burkina Faso, care a avut în 2009 cu un milion de spectatori mai mulţi decât România.

Cinci - şase judeţe, fără nici un cinematograf

Nimeni nu se aştepta ca tocmai anul 2009 să fie cel în care se va înregistra recordul de audienţă din cinematografele româneşti. A crescut numărul de premiere, de la 170, în 2008, la 180, şi a explodat cel al biletelor vândute: de la 3,2 milioane, în 2008, la 4,6 milioane în 2009, arată datele de pe videofil.ro. Mai spectaculoasă însă a fost creşterea încasărilor: de la 46 de milioane de lei la 78,2 milioane de lei. "Creşterea se explică, în primul rând, prin creşterea numărului de malluri, anul trecut s-au deschis vreo trei malluri noi. S-a dezvoltat tehnologia 3D, a apărut IMAX şi, bineînţeles, biletele sunt mai scumpe acolo", spune Constantin Fugaşin, directorul general al Agenţiei Champions. 95% din încasările anului 2009 au fost obţinute de cele 15 multiplexuri din România, pe când cele 38 de săli în funcţiune ale Româniafilm au reuşit să ia doar 5% din piaţa de film. "Românii sunt consumatori de film, dar după calculele mele sunt vreo 5-6 judeţe în care nu există nici un cinematograf. Ialomiţa nu are cinema, nici Vasluiul nu avea până de curând", continuă Constantin Fugaşin. În clasamentul internaţional, România ocupă locul 47, după numărul de spectatori, din 80 de ţări. În Marea Britanie se vând într-o săptămână câte bilete se vând în România într-un an, India a avut în 2009 2,9 miliarde de spectatori, iar SUA 1,5 miliarde. Irlanda, care are de cinci ori mai puţini locuitori decât România, a avut anul trecut de trei ori mai mulţi spectatori, iar Polonia a avut 30 de milioane de spectatori. "Islandezii se duc cel mai des la cinematograf, au o frecvenţă de zece ori mai mare în comparaţie cu românii", contabilizează Fugaşin.

Românii merg la film în martie şi în noiembrie

Cei care merg la film în România sunt ceva mai înaintaţi în vârstă decât cei care umplu cinematografele în State. Spectatorii români au în medie între 18 şi 25 de ani, în timp ce majoritatea spectatorilor din State au sub 20 de ani. "De sărbători sau în weekend, americanul îşi ia copiii, doi-trei la număr, şi merge cu ei la film. Cei mai mulţi americani se duc la film în vacanţe şi de sărbători. La noi este invers, decembrie este cea mai slabă lună din an, iar a doua parte a ei este dezastruoasă. Să lansezi un film în luna decembrie este, în România, sinucidere curată", crede Fulgaşin, adăugând că, în România, numărul maxim de spectatori se înregistrează în lunile martie şi noiembrie. Vrea ca românii să nu mai vadă filme acasă. "Sunt consumatori de filme, dar pe laptop sau la televizor. Una este să râzi singuri la o comedie şi alta este să râzi alături de două sute de oameni, Se întâmplă un lucru foarte grav, tinerii nu se duc suficient la cinema, nu sunt învăţaţi. După Revoluţie, educatorii şi profesorii au considerat că a lua copiii şi a-i duce la cinema este un lucru comunist", zice Constantin Fugaşin. În 2009, cele mai mari audienţe le-au făcut în România filmele "Ice Age", "Avatar" şi "2012".

Citește și: