Razvan Tupa
100 vizualizări 16 mai 2019

Este al doilea an în care este anunţată întâlnirea celor care vor să readucă Sulina în atenţia turiştilor pornind pe urmele piraţilor uitaţi în cimitirul din oraşul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră.

În 2018, evenimentul a luat forma unei croaziere prin „cele mai fermecătoare locuri din deltă, urmată de un dezmăţ culinar cu preparate pescăreşti, aşa cum le-ar fi plăcut piraţilor să se ospăteze, condimentat cu program artistic tematic şi continuat cu o petrecere de pomină la clubul exotic de pe plajă”, anunţau organizatorii.

Totul a pornit de la imaginea pietrei de pe mormântul lui Ghiorghios Kontoguris, care poartă, din 1871, simbolul cunoscut al piraţilor, craniul suprapus pe două oase încrucişate. Cimitirul este cunoscut şi pentru că în perimetrul său se găsesc morţi de peste 20 de naţionalităţi, creştin-ortodocşi, catolici, protestanţi, dar şi musulmani sau evrei, soldaţi care şi-au pierdut viaţa în războiul Crimeii, angajaţi ai Comisiunii Europene a Dunării (1856 – 1938) şi monumentul funerar al prinţesei Ecaterina Moruzi.

Celebrarea debutează sâmbătă, de la ora 12.00, cu un moment de comemorare, Parastasul Piraţilor Nepomeniţi de la Cimitirul din Sulina.

„Timp de trei secole Sulina a fost refugiul preferat al piraţilor greci şi maltezi din Marea Neagră, dar şi important nod comerical pentru transportatorii din Europa. Pe aici s-au perindat prinţi şi prinţese, piraţi, înalţi oficiali dar şi simpli marinari din toate colţurile lumii. Au lăsat în urma lor poveşti şi legende, multe dintre ele putând fi descoperite printr-o simplă plimbare prin Cimitirul multietnic din Sulina. În memoria lor, a tuturor, organizăm Parastasul Piraţilor din Sulina. Să-i pomenim pe toţi, să vărsăm o picătură în cinstea lor, dar şi a noastră, şi să ne bucurăm de viaţă împreună”, anunţă organizatorii.

Citește și: