Silviu Bănilă
594 vizualizări 14 feb 2019

Marţi, FBI a prezentat 16 portrete ale unor femei, realizate de Samuel Little, un criminal în serie care susţine că a ucis peste 90 de persoane în decursul a 30 de ani, scrie CNN.

FBI a făcut publice desenele lui Samuel Little, un bărbat care ar fi făcut peste 90 de victime. Acesta spune că în imagini sunt unele dintre femeile pe care le-a ucis cu sânge rece.

Agenţii federali apelează la opinia publică pentru informaţii legate de identitatea victimelor lui Little.

Strategia a funcţionat în trecut şi femeile care apar în două portrete au fost identificate.

 

 



SAMUEL LITTLE, între 3 şi 90 de crime

Little, în vârstă de 78 de ani, susţine că a comis 90 de crime şi ispăşeşte în prezent trei sentinţe consecutive de închisoare pe viaţă. Iniţial, acesta a fost condamnat pentru trei crime.

Crimele au avut loc în toată America, din Los Angeles până în Miami şi din Houston până în Cleveland, în intervalul 1970-2005.

Little viza mai ales femei vulnerabile, implicate în prostituţie şi consum de droguri, a declarat Christina Palazzolo, analist criminalistic în cadrul iniţiativei ViCAP (Violent Criminal Apprehension Program) a FBI.

Palazzolo a precizat că asasinul îşi aminteşte crimele comise în cele mai mici detalii.

El şi-a adus aminte ce maşină conducea la un moment dat şi chiar a desenat portretele victimelor sale, a precizat FBI. Pe de altă parte, criminalul nu mai ţine minte exact cronologia crimelor.

În urma recunoaşterii crimelor, Little ar putea deveni cel mai PROLIFIC ucigaş în serie din istoria SUA.

Little, cunoscut şi ca Samuel McDowell, era deja în închisoare, primăvara trecută, când numele lui a apărut în sistemul ViCAP, legat de unele cazuri de crimă încă neelucidate. O crimă comisă în Odessa, Texas, părea să se potrivească întrutotul cu tiparul lui Little.

În cele din urmă, sub presiunea autorităţilor, Little a mărturisit peste 90 de crime, din care 34 deja confirmate. În prezent, Little are o sănătate precară şi se află închis în California.

Citește și: