Alexandra PELE
6118 vizualizări 27 iul 2011

În vremurile noastre este dificil să ajungi celebru şi să rămâi, în acelaşi timp, anonim. Spre exemplu, la doar câteva zile după ce fotografia celor doi tineri care se sărutau în mijlocul dezastrului de pe străzile din Vancouver a făcut înconjurul lumii, cuplul a fost identificat şi intervievat de mai multe televiziuni străine.

Cu toate acestea, în cultura populară a ultimelor secole, există câteva personaje ajunse celebre, dar a căror identitate a rămas un mister. Ei sunt fie criminali în serie, fie cetăţeni simpli care s-au remarcat prin gesturi inedite în situaţii de cumpănă şi a căror poveste a făcut înconjurul lumii. Portalul american Cracked a realizat un top al celor mai celebri oameni a căror identitate nu o cunoaştem nici până astăzi.

Omul din Piaţa Tiananmen

În 1989, Europa era măcinată de revoluţii iar Zidul Berlinului urma să cadă. În aprilie, la Beijing a început o serie de proteste pentru democraţie. Trei luni mai târziu, autorităţile chineze au hotărât să pună capăt manifestaţiilor. Soldaţii şi tancurile guvernamentale au luat cu asalt străzile Capitalei, îndreptându-se către Piaţa Tiananmen, punctul central al protestelor.

Fotografia de mai sus a surprins un moment care avea să ajungă antologic. Chinezul din imagine, cu plasele de cumpărături în mâini, opreşte întreg convoiul militar. Când primul tanc încearcă să-l ocolească, bărbatul îi taie calea din nou, refuzând să se dea la o parte, cum poate fi observat în singura înregistrare video a incidentului. Tancurile sunt nevoite să se oprească. Înaintarea lor se produce de-abia după câteva momente, când mai mulţi trecători îl îndepărtează pe curajosul chinez din faţa coloanei.

Ziarele din străinătate au scris mult despre incidentul din Piaţa Tiananmen, însă numele chinezului nu a fost făcut public nici până acum. Jurnaliştii străini au speculat că el ar fi fost executat de către autorităţile chineze sau chiar că ar trăi în continuare în apropierea pieţei unde a impresionat o lume întreagă.

Sărutul din Times Square care a sărbătorit sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

După anunţarea sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, numeroşi americani au ieşit pe străzi pentru a sărbători victoria împotriva Japoniei. Dintre fotografiile vremii, una a rămas celebră în cultura populară. Alfred Eisenstaedt a reuşit să surprindă sărutul spontan al unor tineri aflaţi în Times Square, New York.

Marinarul şi asistenta din imagine nu se cunoşteau, potrivit informaţiilor vehiculate în presă, iar identitatea lor nu este certă nici astăzi. Mai multe publicaţii susţin că numele asistentei ar fi Edith Shain, însă identitatea marinarului rămâne incertă, cu toate că mai multe persoane au pretins, de-a lungul timpului, că ar fi protagonistele imaginii care a ajuns să fie asociată cu sfârşitul războiului. Unii dintre ei au trecut chiar şi testele poligraf.

Ucigaşul supranumit Zodiacul

La sfârşitul anilor 1960, un criminal în serie supranumit Zodiac, pseudonimul folosit în scrisorile pe care bărbatul le trimitea poliţiei, era cea mai căutată persoană din statul american California. Patru cupluri au căzut victime criminalului care avea să ajungă unul dintre cei mai cunoscuţi ucigaşi în serie din lume. Bărbatul nu a fost prins niciodată, deşi poliţia a reuşit să adune mai multe indicii. Au fost recoltate probe ADN, amprente şi s-a realizat chiar şi un portret robot, după ce o femeie a reuşit să scape din mâinile temutului ucigaş. Povestea acestuia a servit drept inspiraţii pentru mai multe scenarii de filme şi seriale TV.

În 1991, poliţia a arestat un bărbat pe nume Arthur Leigh Allen. El se potrivea portretului robot şi fusese auzit vorbind despre o carte dedicată lui Zodiac. Amprentele sale nu se potriveau însă cu cele ale criminalului, iar bărbatul a fost eliberat. Testele ADN realizate în 2002 au demonstrat şi ele că Allen nu avea nicio legătură cu crimele din anii 1968-1969.

Femeia care ar putea confirma sau infirma toate teoriile conspiraţiei legate de JFK

Preşedintele american John K. Kennedy a fost asasinat în oraşul Dallas din Texas, în noiembrie 1963. El a fost împuşcat de către comunistul Lee Harvey Oswald care se afla într-o clădire de pe strada pe care defila maşina decapotabilă a preşedintelui. Oswald este considerat principalul responsabil pentru uciderea preşedintelui, însă moartea lui Kennedy a inspirat numeroase teorii ale conspiraţiei. Una dintre ele face referire la "adevăratul asasin" care ar fi reuşit să scape.

Dintre cei prezenţi la parada din ziua asasinatului, cel mai misterios personaj este o femeie cunoscută drept "doamna Babuşca", cea care ar putea ajuta la dezlegarea misterului. Ea a fotografiat maşina preşedintelui dintr-un unghi despre care se crede că ar putea rezolva misterul celui de-al doilea asasin.

Femeia care apare în numeroase fotografii făcute în acea zi de noiembrie nu a fost identificată nici până acum. În 1970, o stripteuză a încercat să se dea drept "doamna Babuşca". Beverly Oliver a scris chiar şi o carte în care susţine că filmele i-au fost confiscate de agenţi FBI, însă experţii sunt de părere că povestea ei nu poate fi adevărată. Femeia misterioasă care ar putea deţine fotografiile era de vârstă mijlocie, în timp ce Oliver avea doar 17 ani în 1963.

Ucigaşul premierului suedez

În 1986, Olof Palme, premierul Suediei, se întorcea de la un cinema din Stockholm, acompaniat de soţia sa. Un bărbat înarmat le-a tăiat calea şi l-a împuşcat pe premierul în vârstă de 59 de ani care refuzase să fie însoţit de gărzi de corp. Asasinul prim-ministrului suedez este singurul criminal care a reuşit să împuşte un înalt demnitar european fără să fie prins vreodată.

La mai bine de doi ani de la asasinat, soţia lui Palme l-a identificat pe Christer Pettersson drept autorul crimei, însă arma nu a fost găsită, iar bărbatul nu avea niciun motiv pentru a-i vrea moartea premierului. El a fost eliberat, soţia nefiind sigură că Pettersson a fost cel care a apăsat trăgaciul.

Teoriile vehiculate în jurul identităţii misteriosului ucigaş nu au putut fi confirmate nici până astăzi. La vremea aceea s-a crezut chiar că ar fi fost vorba despre un terorist german sau un asasin din Iugoslavia. Cu toate acestea, cea mai plauzibilă explicaţie a fost că moartea premierului ar fi fost ordonată din pricina convingerilor sale legate de segregaţia rasială. "Apartheidul nu poate fi reformat, acesta trebuie eliminat", a declarat el cu o săptămână înainte de a fi ucis.

Jack Spintecătorul

Jack Spintecătorul este unul dintre cei mai cunoscuţi criminali în serie al tuturor timpurilor. El a ucis în 1888 patru prostituate şi a reuşit să creeze o atmosferă de teroare pe străzile londoneze.

Aproape toate detaliile legate de crimele sale sunt disputate. Unii susţin că felul în care alegea să-şi omoare victimele trădează priceperea unui chirurg sau măcelar, pe când alţii spun că nu e vorba de-o dexteritate specifică unei anume meserii. Singurele dovezi care ar fi putut fi reanalizate folosind echipamente de criminalistică moderne, o scrisoare trimisă poliţiei alături de un rinichi, au fost pierdute de-a lungul timpului.

Citește și: