12 vizualizări 29 oct 2008

Startul unui nou tăvălug Eurovision se dă pe 15 noiembrie 2008. Compozitorii care cred în şansa lor sunt aşteptaţi să-şi înscrie creaţiile pentru selecţia naţională a ediţiei 2009 a concursului. Perioada de înscrieri se va încheia pe 15 decembrie 2008, dată până la care pretendenţii sunt aşteptaţi să trimită sau să depună piesele, în format audio (pe CD, DAT sau MD), la Televiziunea Română, Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1, Bucureşti, cu menţiunea „Pentru selecţia naţională Eurovision 2009” înscrisă pe plic. Materialul audio trebuie să fie însoţit de o serie de alte documente şi declaraţii (regulamentul este disponibil pe www.tvr.ro/eurovision), fără de care melodia nu va fi acceptată la înscrierea în concurs.

În perioada 22 – 23 decembrie sunt programate preselecţia (în urma căreia juriul alege 24 de piese) şi validarea, iar o zi mai târziu lista melodiilor selectate va fi postată pe site-ul TVR.

27 ianuarie 2009 este data celei dintâi semifinale, iar pe 29 ale aceleiaşi luni se va desfăşura semifinala cu numărul doi. Finala Naţională va avea loc pe 31 ianuarie 2009. Detaliile despre regulamentul de înscriere, selectare, jurizare etc., sunt afişate pe site-ul TVR la adresa www.tvr.ro/eurovision. (D.P.)
 

Citește și: