Laura HOLBAN
1083 vizualizări 26 ian 2012

Anonymous, una dintre cele mai active grupări de hackeri din lume, a spart site-ul Parlamentului European în semn de protest pentru ratificarea acordului antipiraterie ACTA (Anti-Conunterfeiting Trade Agreement). „ACTA va fi ratificat de către Uniunea Europeană şi statele membre. Pregătiţi-vă pentru noi”, ameninţa gruparea ieri prin intermediul Twitter, citează Neurope.eu.

În momentul de faţă, site-ul Parlamentului UE nu poate fi accesat, însă reprezentanţi ai acestei instituţii au declarat că problema va fi remediată cât de repede posibil. Purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Jaume Duch, a negat că site-ul ar fi căzut pe mâna celor de la Anonymous şi a susţinut că este doar de o eroare. Întrebat dacă este sigur de informaţiile pe care le susţine, Duch ar fi replicat: „Ştim”.

ACTA este un acord internaţional care luptă, printre altele, împotriva încălcării drepturilor de autor pe internet. Cei care sunt împotriva ACTA consideră că prin acest acord se dă mână liberă încălcării dreptului la liberă exprimare şi se oferă un pretext pentru violarea corespondenţei.

Un atac recent al celor de la Anonymous a ţintit site-ul Ministerului de Justiţie irlandez, moment în care au fost colectate şi toate adresele de e-mail ale parlamentarilor.
 

Citește și: