Gandul
7319 vizualizări 24 iun 2019

Dally era cel care producea tuburile pentru celebrul inventator. Mai târziu, sticlarul a dezvoltat o formă de cancer agresivă, din cauza căreia i-au fost amputate ambele mâini. Tot din cauza acestei boli bărbatul a murit, în 1904, transmite publicaţia Vintage Everyday.

La scurt timp după moartea lui Dally, Edison a abandonat experimentele cu raze X. La vremea respectivă nu se ştia că aceste radiaţii pot afecta serios sănătatea cuiva. După ce asistentul lui s-a îmolnăvit, Edison a notat: „Razele X l-au otrăvit pe asistentul meu, Domnul Dally.”

Până în 1902, radiaţiile îl afectaseră deja grav pe sticlar. Mâna stângă i-a fost amputată după ce medicii i-au implantat mai multe grefe, fără succes. Mai târziu, o ulceraţie la mâna dreaptă a dus la amputarea a patru degete.

Se crede că Dally este primul american care a murit din cauza experimentelor cu radiaţii. Mai târziu, în 1903, după ce abandonase cercetările în acest domeniu, Edison declara: „Nu vorbi cu mine despre razele X, mă tem de ele.”

Mâna dreaptă a lui Clarence Madison Dally, afectată de cancer

Citește și: