Gandul.info
Florin Jinga
8582 vizualizări 2 iul 2018

Sophie Turner dezvăluie că ultimul sezon din serialul Game of Thrones va fi "mai sângeros" şi "mai impresionant" decât oricare altul. Seria finală din Game of Thrones va fi lansată anul viitor, dar Sophia Turner sugerează că va merita aşteptarea de doi ani.

”Toată lumea se uneste pentru a lupta impotriva morţii iminente,” spune Sophie pentru Golden Derby. ”Există multe tensiuni intre câteva grupuri mici, care luptă pentru ceea ce cred ei că este corect. Este Urzeala tronurilor, deci va fi mai sângeros, mai emoţional şi cu mai mulţi morţi decât în toţi anii precedenţi."

Actriţa a vorbit şi despre evoluţia personajului său, Lady Sansa Stark, care s-a transformat dintr-o prinţesă docilă într-o forţă care trebuie luată în considerare: "Am avut întotdeauna sentimentul că ea învăţa şi se adapta şi într-un anumit punct sau altul se va manifesta cumva. Şi a devenit o luptătoare".

Personajul Sansa a dat semne de maturizare când, în sezonul şapte al serialului, l-a judecat pe Petyr Baelish.

Fanii au speculat de mult subiectul următoarei serii, mulţi bănuind că va fi bătălia finală dintre cei vii din Westeros şi morţii, controlaţi de Regele Nopţii. Sria opt va avea doar şase episoade, cu unul mai puţin decât sezonul şapte. În compensaţie, unele episoade vor avea chiar şi 120 de minute.

Weekend-ul trecut, Turner a fost văzută, alături de mulţi actori ai seriei, sărbătorind nunta fratelui său de pe ecran, Jon Snow (Kit Harington) cu Ygritte (Rose Leslie). Seria finală a serialul Game of Thrones va fi lansată în 2019.

 

Citește și: