Departamentul Life
35714 vizualizări 24 oct 2013

Ştefan Bănică începe pe 2 noiembrie turneul naţional "Alerg printre stele", care se va desfăşura pe parcursul lunii în zece dintre cele mai importante oraşe din ţară, şi îşi premiază fanii care îi trimit cele mai frumoase mesaje pe Facebook, informează un comunicat de presă remis Mediafax.

Astfel, pe 2 noiembrie, Ştefan Bănică va concerta la Constanţa, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 3 noiembrie, la Galaţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 9 noiembrie ajunge la Bacău, la Teatrul de Vară "Radu Beligan", pe 10 noiembrie, la Suceava, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 11 noiembrie, la Botoşani, la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar pe 12 noiembrie, la Iaşi, la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri".

De asemenea, pe 16 noiembrie, Ştefan Bănica va concerta la Piteşti, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 17 noiembrie, la Braşov, la Sala Sporturilor, pe 19 noiembrie, la Cluj, la Teatrul Naţional, iar pe 20 noiembrie, la Ploieşti, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Toate concertele încep la ora 19.30, iar biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole şi online, pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro şi www.eventim.ro.

Totodată, Ştefan Bănică organizează o campanie online prin care va premia cinci dintre persoanele care au bilet la unul dintre concertele sale. Astfel, fanii cântăreţului trebuie să îi scrie un mesaj pe pagina sa de Facebook (facebook.com/StefanBanicaOfficial), iar cinci dintre cele mai inspirate texte vor intra în cursa pentru premii. Campania se adresează fiecărui oraş dintre cele zece cuprinse în turneu, astfel că fiecare localitate va avea câştigătorii săi.

Cele cinci mesaje finaliste, selectate pentru fiecare oraş al turneului, vor fi promovate într-un album foto special creat pe pagina de Facebook a lui Ştefan Bănică şi vor fi supuse votului. Toţi cei care dau "like" paginii de Facebook a artistului şi accesează albumul respectiv pot vota cele cinci mesaje pe parcursul unei zile. Mesajul care adună cele mai multe "like-uri" la finalul zilei respective va fi desemnat câştigător.

Toţi câştigătorii acestor cadouri/ premii vor avea acces special în backstage-ul turneului "Alerg printre stele", chiar în oraşul lor, unde îl vor cunoaşte pe Ştefan Bănică, care le va înmâna personal premiile. Fiecare premiu conţine un album-surpriză Ştefan Bănică, un card cu autograful artistului, un tricou şi o şapcă, toate personalizate.

Citește și: