Florin Badescu - Mediafax
336 vizualizări 12 iun 2015

Până joi, studioul Fox deţinea recordul de viteză în ceea ce priveşte depăşirea pragului de 2 miliarde de dolari din încasările internaţionale într-un singur an şi stabilise această performanţă pe 15 iunie 2010.

Studioul Universal a doborât acest record graţie unei prime jumătăţi de an 2015 care s-a dovedit extrem de profitabilă, cu ajutorul celui de-al şaptelea film din franciza "Furios şi iute" (încasări de 1,16 miliarde dolari), filmului de dragoste cu accente sado-masochiste "Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey" (403,6 milioane de dolari) şi musicalului "Tonul perfect 2/ Pitch Perfect 2" (90 milioane de dolari).

Producătorii de la Universal consideră că rezultatele financiare totale ale acestui studio hollywoodian vor continua să se îmbunătăţească în acest an, inclusiv în timpul sezonului estival.

Filmul "Jurassic World" abia şi-a început periplul în box office-ul internaţional, prin intermediul unui număr restrâns de proiecţii, şi va fi lansat în America de Nord şi în alte 66 de teritorii în acest weekend. Acest lungmetraj a generat deja încasări de 24,5 milioane de dolari în urma unor proiecţii efectuate într-o singură seară (miercuri).

"Ted 2", o comedie cu umor ireverenţios, cu actorii Seth MacFarlane şi Mark Wahlberg, va fi lansată la sfârşitul lunii iunie, iar specialiştii se aşteaptă ca această continuare să depăşească încasările de 330 de milioane de dolari obţinute de pelicula iniţială.

Luna iulie va fi marcată de lansarea filmului de animaţie "Minionii/ Minions", un spin-off al francizei "Despicable Me" - al doilea film din această serie, lansat în 2013, a generat încasări de 602 milioane de dolari -, iar în ultima lună a sezonului estival, august, vor fi lansate două filme care ar putea avea rezultate surprinzător de bune în box office: comedia "Trainwreck", cu Amy Schumer, şi "Straight Outta Compton", un film biografic despre cariera grupului hip-hop N.W.A.

În ultima parte a acestui an, studioul Universal va lansa pe marile ecrane alte câteva filme cu un potenţial de box office uriaş, precum filmul de aventuri "Everest", cu Jake Gyllenhaal, filmul biografic despre Steve Jobs regizat de Danny Boyle şi cu Michael Fassbender în rolul principal, thrillerul horror "Crimson Peak" al regizorului Guillermo del Toro, thrillerul "The Visit" al regizorului M. Shyamalan şi drama romantică "By The Sea", regizată de Angelina Jolie, în care actriţa americană joacă alături de Brad Pitt.

Studioul Universal a reuşit, joi, să depăşească pentru a doua oară în istoria sa pragul încasărilor de 2 miliarde de dolari într-un singur an. Precedenta performanţă similară a fost stabilită de studioul hollywoodian pe 17 septembrie 2013.

Citește și: