Marian Floranescu
12303 vizualizări 10 mai 2012

Un studiu condus de revista medicală ''Women's health'' a relevat faptul că apetitul sexual al femeilor atinge vârful în nopţile de sâmbătă, la ora 23.00, scrie Daily Mail.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1 000 de femei din Marea Britanie. Conform acestuia, momentul în care o femeie îşi doreşte cel mai mult să fie satisfăcută este în nopţile de sâmbătă, la ora 23.00.

Potrivit unei alte cercetări în domeniu, condusă anul trecut de oameni de ştiinţă ai Universităţii London School of Economics, perioada optimă a săptămânii pentru a face sex este dimineaţa de joi.

Cercetătorii spuneau atunci că acesta este momentul în care nivelul crescut al cortizolului din organism stimulează hormonii sexuali. De asemenea, ei precizau că nivelul de testosteron, în cazul bărbaţilor şi cel de estrogen, în cazul femeilor, este de cinci ori mai ridicat la începutul zilei.

O concluzie comună la care au ajuns cele două studii este că libidoul unei persoane fluctuează în funcţie de momentele zilei, iar dorinţa sexuală poate fi influenţată de diverşi factori, cum ar fi numărul orelor petrecute la locul de muncă sau nivelul de stres.

Citește și: