198 vizualizări 3 iul 2007

I s-a spus în toate felurile până acum, dar „porecla” ei a rămas „Ţeapa” din Piaţa Revoluţiei. A fost comparată chiar şi cu un trofeu al brutarilor – vezi articol Gândul.

Dezbaterea despre amplasarea monumentului ridicat la dorinţa fostului preşedinte Ion Iliescu, într-o zonă reprezentativă a oraşului, a avut largi ecouri şi nu a fost întrecută decât de aceea, şi mai aprinsă, generată de proiectul Primăriei Capitalei, sub conducerea lui Adriean Videanu, de a „reconfigura” Piaţa Revoluţiei. Reconfigurarea presupunând constru­irea unor coloşi care ar fi anulat toate clădirile din jur şi, desigur, mutarea monumentului semnat de Ghilduş.

Anul trecut pe vremea asta, când se discuta acest proiect considerat de specialişti absurd, criticul de artă Pavel Şuşară declara pentru Gândul: „Bucureştiul este un spaţiu al abuzurilor, şi asta nu de azi, de ieri. Dacă cineva ia planul Bucureştiului actual şi încearcă să-l privească raţional, o să intre în balamuc. Nimic nu se leagă în Bucureşti de la o etapă la alta. Bucureştiul s-a născut cancerigen, prin adiţie”. La rândul lui, nu se ştie dacă din convingere sau din plăcerea de a critica un coleg din alt partid, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, era de părere că „bucureştenii trebuie să fie informaţi atunci când se doresc schimbări substanţiale în peisajul Bucureştiului.”

Între timp, sub presiunea societăţii civile, a vocilor arhitecţilor, Primăria oraşului Bucureşti pare să fi renunţat la idee. Zic „pare” fiindcă nu se ştie niciodată. Pentru că suntem de acord cu spusele lui Adrian Iorgulescu (măcar o dată), vă invităm să vă spuneţi părerea despre „Ţeapa” din Piaţa Revoluţiei, pe numele ei adevărat Piramida Izbânzii din cadrul Memorialului Renaşterii (sună la fel de bine cum arată), şi să votaţi pro sau contra acesteia în ediţia on-line a ziarului.

Citește și: