Nicolae Oprea
1868 vizualizări 10 sep 2018

Cu mic cu mare, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, elevii Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Capitală au format, luni dimineaţă, tradiţionalul careu în curte, într-o ordine demnă de invidiat, aşteptând cuminţi primul zdrăngănit al clopoţelului.

Când nimeni nu se aştepta, chiar la ora 9 fix, liniştea şi emoţiile unei dimineţi însorite de septembrie au fost brusc întrerupte zdăngănitul... chitărilor şi de pedala tobarului de la The Motans, care a lovit cu putere membrana tobei mari, făcând platoul din curtea şcolii să vibreze.

Dacă elevii mai vechi ai liceului sunt obişnuiţi cu astfel de evenimente, ”bobocii” din acest an s-au bucurat foarte mult de primirea făcută de cei de la ”Spiru”.

”Am foarte mari emoţii, pentru că este un nou început pentru mine. Nu ştiu cum vor fi colegii, dacă mă voi înţelege cu ei. Dar sunt foarte bucuroasă pentru că voi învăţa la unul dintre cele mai bune licee din România. Cât despre primirea de azi, cu acest concert, mi se pare ceva extraordinar”, recunoaşte Andreea, elevă în clasa a IX-a.

”Este normal să ne pară rău că a trecut vara şi s-a terminat vacanţa, dar sunt foarte bucuros că mi-am revăzut colegii, care îmi sunt şi prieteni. Pe lângă faptul că facem o treabă bună aici, noi ne şi distrăm, nu suntem deloc tensionaţi”, spune Bogdan, elev în clasa a XI –a.

Elevii au început, de luni, anul şcolar 2018-2019. Potrivit Ministerului Educaţiei, cursurile noului an se întind pe 168 de zile lucrătoare, respectiv 34 de săptămâni.

Anul şcolar 2018-2019 este structurat pe două semestre, după cum urmează:
- semestului I: 10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019;
- semestrul al II-lea: 11 februarie 2019 - 14 iunie 2019.

Pentru elevii de liceu, anul şcolar se va termina pe 31 mai 2019, iar pentru cei de clasa a VIII-a pe 7 iunie 2019.

Vacanţele elevilor în anul şcolar 2018-2019 sunt aceleaşi ca în fiecare an, respectiv vacanţa de iarnă, cea intersemestrială, vacanţa de primăvară şi vacanţa de vară.

În plus, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de o vacanţă suplimentară în săptămâna 27 octombrie - 4 noiembrie 2018.

Vacanţele elevilor în anul şcolar 2018-2019 sunt structurate astfel:

- vacanţa de iarnă: 22 decembrie 2018 - 13 ianuarie 2019;
- vacanţa intersemestrială: 2 - 10 februarie 2019;
- vacanţa de primăvară: 20 aprilie - 5 mai 2019;
- vacanţa de vară: 15 iunie - 15 septembrie 2019.

Foto: Captură youtube

Citește și: