7704 vizualizări 9 iun 2010

Din dorinţa de a ne bronza repede într-un timp cât mai scurt, cei mai mulţi dintre noi aleg să stea la plajă până ce pielea devine roşie. "Înroşirea pielii repre­zintă arsură solară de gradul I. Aceasta creează o stare de disconfort şi este des întâlnită la pacienţi încă din primele zile ale sezonului estival", spune medicul dermatolog Carmen Curea, de la Spitalul Colentina din Capitală.

În funcţie de gravitatea arsurii, pacienţii pot apela la tratament specializat sau la un tratament naturist. Astfel, medicii recomandă atunci când arsura este uşoară, respectiv pielea este roşie, compresele cu apă rece, pentru a diminua senzaţia de disconfort. Compresele se aplică zilnic, timp de 10-15 minute, de trei ori pe zi.

Băile cu iaurt rece au acelaşi efect asupra pielii, în plus, hidratează şi derma. Iaurtul conţine culturi active de bacterii care ajută la înlăturarea aspectului de piele roşie şi reduce durerea.

Frunzele de aloe vera sunt un alt remediu. Scoase de la frigider, ele se decojesc, iar suprafaţa proaspăt curăţată se aplică pe pielea arsă de soare. Frunza de aloe conţine un gel rece care ajută la calmarea durerii, păstrând pielea hidratată.

O baie în apă călduţă în care s-a dizolvat o jumătate de linguriţă de praf de copt hidratează pielea şi calmează durerea şi umflăturile cauzate de arsuri.

Castraveţii ajută la calmarea pielii roşii şi a umflăturilor. Aceştia se aplică în felii direct pe zona de piele afectată.

Ceaiul de mentă, aplicat cu ajutorul unui tifon pe piele, ajută la grăbirea procesului de vindecare a dermei.

Arsurile duc la deshidratarea pielii

Medicii recomandă persoanelor care s-au expus prea mult la soare să bea apă şi să mănânce fructe şi legume, deoarece arsurile solare duc la deshidratarea pielii. Astfel, pentru redarea elasticităţii pielii sunt indicate alimentele bogate în apă, precum pepenele roşu sau galben, potocalele şi lămâile.

Medicul Curea mai recomandă şi cremele antiinflamatoare, pe bază de cortizon, care au scopul de a diminua disconfortul cauzat de arsurile solare. Pe piaţa farmaceutică există soluţii şi spume speciale pentru acest tip de arsură, toate cu efect benefic asupra pielii.

"Atunci când pe pielea pacientului apar băşicuţe, atunci arsurile devin o problemă de sănătate, nu doar de estetică. Pacientul trebuie să fie atent, deoarece atunci când băşicile se sparg există riscul apariţiei infecţiilor", avertizează dr. Carmen Curea. Pentru acest tip de arsuri, respectiv cele de gradul II şi III, dermatologul recomandă un tratament bazat pe creme antiinflamatoare şi cicatrizante. În plus, în funcţie de gravitatea arsurii, se mai pot folosi creme care conţin antibiotic pentru a preveni apariţia infecţiilor.

Aspirina este recomandată imediat după plajă, deoarece are un efect antiinflamator şi ajută la combaterea efectelor negative, conchide dr. Curea.

Citește și: