Ana Obretin
Laura Mitran
2510 vizualizări 9 aug 2012

Trupul neînsufleţit al pianistei Mihaela Ursuleasa, care a fost găsită decedată, pe 2 august, în apartamentul său din Viena, a fost depus joi, în jurul orei 10.45, în foaierul Ateneului Român din Bucureşti, unde admiratorii îi pot aduce un ultim omagiu.

La momentul difuzării acestei ştiri, câteva persoane, printre care mama pianistei, Agripina, şi fetiţa ei, Ştefania, sunt prezente în foaierul Ateneului Român, unde a fost depus sicriul, care este închis.

În faţa sicriului se găseşte o fotografie mare a pianistei, iar pe fundal se poate auzi o înregistrare cu muzică de pian în interpretarea Mihaelei Ursuleasa.

Totodată, au fost trimise coroane de flori din partea Ministerului Culturii şi conducerii Radio România.

Printre persoanele care au venit să îi aducă un ultim omagiu pianistei Mihaela Ursuleasa se numără Nicolae Licareţ, directorul artistic al Filarmonicii "George Enescu", şi Victor Opaschi, secretar de stat în Ministerul Culturii.

În jurul orei 14.00, la Ateneu este aşteptată soprana Angela Gheorghiu, cu un cor care va susţine un moment muzical dedicat memoriei pianistei Mihaela Ursuleasa.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei va rămâne la Ateneul Român până în jurul orei 19.00, după care va fi depus la capela cimitirului Bellu, unde pianista va fi înmormântată vineri, la ora 9.30. Pianista va fi înmormântată într-un loc de veci care aparţine familiei sale.

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită decedată în apartamentul ei din Viena de impresara sa, Andreea Butucariu. Ursuleasa, care avea 33 de ani, se stabilise la Viena de foarte mulţi ani, unde locuia cu mama ei şi fetiţa sa.

Autorităţile vieneze au indicat drept cauză probabilă a morţii pianistei - care era cetăţean austriac de foarte mulţi ani - o comoţie cerebrală.

Născută pe 27 septembrie 1978, Mihaela Ursuleasa a avut şansa, la vârsta de 13 ani, să fie ascultată de celebrul dirijor Claudio Abbado, care i-a oferit posibilitatea de a-şi construi întreaga pregătire muzicală printr-o bursă de studii la Viena, la clasa profesorului Heinz Medjimorec. Momentul decisiv al carierei sale a fost câştigarea marelui premiu la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, "Clara Haskil", din Elveţia - în 1999. Au urmat apariţii sub bagheta lui Claudio Abbado la Viena, la Festivalul de la Sankt Petersburg şi München, recitaluri la Roma, Frankfurt, Davos, Festivalul Schleswig-Holstein.

Mihaela Ursuleasa a concertat regulat alături de Filarmonicile din Hamburg, Köln, Bamberg, Rotterdam, Dresda şi orchestrele Wiener Symphoniker, Concertgebouw din Amsterdam, Tonhalle din Zürich, Cincinatti Symphony Orchestra, de orchestrele radio din Viena, Varşovia, Berlin. A avut apariţii încununate de succes la Carnegie Hall, Royal Symphony Hall.

Printre dirijorii cu care a colaborat se numără maeştri de seamă ai baghetei, ca Wolfgang Sawallisch, Paavo Järvi, Gerd Albrecht, Kurt Sanderling, Sir Neville Marriner şi Dennis Russel Davies.

De un real succes s-au bucurat recitalurile ei din China, Japonia (cel de la Tokyo fiind inclus în ciclul "Pianişti ai anului 2001") sau debutul londonez, în martie 2002, în Seria Internaţională de Recitaluri Harrods, la complexul South Bank. Ecourile excelente ale recitalului de debut în Canada (august 2005) i-au adus artistei noi invitaţii pentru anul 2006 - recitaluri şi concert cu Orchestra Simfonică din Montreal.

Parteneră rafinată în muzica de cameră, Mihaela Ursuleasa a apărut adesea la cele mai prestigioase festivaluri europene, îndeosebi alături de violonista Patricia Kopacinskaia.

Pe parcursul carierei sale, Mihaela Ursuleasa a lansat două albume, în 2010, "Piano & Forte" (Beethoven, Brahms, Ravel, Ginastera, Constantinescu; Berlin Classics), şi în 2011, "Romanian Rhapsody" ("Rapsodia Română nr. 1" a lui George Enescu, "Suita pentru pian" a lui Paul Constantinescu, două dansuri populare româneşti de Béla Bartók şi trei piese de Franz Schubert).

Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, miercuri, un decret privind conferirea, postmortem, a Ordinului Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer pianistei Mihaela Ursuleasa.

Citește și: