Silviu Bănilă
32109 vizualizări 22 aug 2019

Larry Swearingen a susţinut până la capăt că este nevinovat, considerându-se unul din „mieii de sacrificiu ai Domnului”, scrie thesun.co.uk.

Ultimele cuvinte ale acestuia au fost: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!”

Când a fost injectată doza letală de pentobarbital, condamnatul a declarat că „aude” cum intră în vene, că „simte gustul” substanţelor respective.

„Îmi arde braţul drept. Nu simt nimic în braţul stâng”, a declarat bărbatul.

La scurt timp, Swearingen a respirat sacadat, apoi a început să „sforăie” nu foarte zgomotos, după care nu s-a mai mişcat.

Decesul bărbatului a fost pronunţat la ora 6.47PM, în penitenciarul statului Texas din Huntsville.

foto: captură youtube.com

Juriul l-a condamnat pe Swearingen pentru uciderea Melissei Trotter, de 19 ani, în anul 2000. Fata fusese dată dispărută în decembrie 1998.

Cadavrul lui Trotter a fost găsit 25 de zile mai târziu, într-o pădure densă din Sam Houston National Forest, având un ciorap în jurul gâtului.

În timpul procesului lui Swearingen, procurorii au venit cu probe bazate pe mărturiile martorilor, apeluri telefonice, dovezi găsite în casa şi maşina lui, ce indicau implicarea lui în crimă.

La proces, avocaţii acestuia au declarat că proba ADN de sub unghiile victimei nu provenea de la Swearingen.

Experţii aduşi de echipa apărării au mai spus că starea cadavrului lui Trotter indica faptul că murise după ce Swearingen a ajuns în custodia poliţiei, fiind arestat pentru alte infracţiuni.

Procurorii au precizat însă că ADN-ul celuilalt bărbat ar fi provenit dintr-o probă contaminată.

Totodată, ciorapul din jurul gâtului fetei aparţinea soţiei lui Swearingen. Bărbatul a fost al 12-lea condamnat executat în SUA şi al patrulea în Texas, la nivelul acestui an. Texas a executat mai mulţi deţinuţi decât oricare alt stat american, după ce Curtea Supremă a reinstaurat pedeapsa capitală, în anul 1976.

Condamnatul la moarte a transmis ultimele sale cuvinte şi cotidianului The Washington Post: „Astăzi, statul Texas a ucis un om nevinovat.

Mulţi oameni au participat la eliminarea mea”.

Acesta l-a acuzat pe ofiţerul de poliţie Leo Mock că i-ar fi plantat „ciorapii de damă în casă, pentru a fi condamnat”.

Swearingen a recunoscut comiterea „multor greşeli prosteşti” în tinereţe.

„M-am pus în poziţia perfectă pentru a-mi fi înscenată o crimă”, a adăugat condamnatul.

Bărbatul condamnat la moarte pentru crimă a spus că speră ca moartea sa să devină „un catalizator pentru schimbarea sistemului juridic haotic din Texas”.

„Sunt unul din mieii de sacrificiu ai lui Dumnezeu.

Sper ca oamenii să folosească exemplul meu pentru a-i feri pe alţii de o condamnare şi o pedeapsă nedreaptă şi îngrozitoare”.

Citește și: