Florin Jinga
690 vizualizări 26 dec 2018

O înregistrare video cu artistul, profesor universitar, îl arată cântând la chitară, în timp ce era supus unei operaţii chirurgicale complicate, de şase ore, pe creier, informează The Guardian.

Cântăreţul Musa Manzini a fost supus unei proceduri minuţioase de eliminare a unei tumori de pe suprafaţa creierului.

Dr. Basil Enicker, care a condus operaţia a spus că, cântând la chitară, echipa de medici a fost capabilă să “testeze anumite porţiuni ale creierului, înainte de a le scoate”. Acest lucru le-a permis medicilor să scoată cât mai multă tumoare, fără a provoca daune considerabile muzicianului.

„Cântatul la chitară ne-a ajutat în sarcina extrem de delicată”, deoarece medicii au putut observa cum reacţionează căile neuronale, a menţionat doctorul Rohen Harrichandparsad, unul dintre neurochirugi.

Manzini a fost anesteziat doar local pe durata a ceea ce medicii au etichetat ca fiind o „craniotomie trează”. Operaţia a avut loc la Spitalul Albert Inkosi Luthuli din Durban, Africa de Sud.

Operaţia a durat şase ore

Dr. Enicker, care a condus operaţia, împreună cu Dr. Rohen Harrichandparsad, l-au încurajat pe Manzini să accepte procedura, deşi rară, pentru a-i putea fi monitorizate mişcările degetelor. Acest lucru a permis medicilor să evite deteriorarea zonei creierului care controlează mişcările voluntare, cunoscute sub numele de cortexul motor, ceea ce poate duce la probleme de vorbire şi chiar paralizie.

Manzini a declarat că decizia de a rămâne treaz şi de a cânta la chitară în timpul operaţiei "a depins de cariera sa de muzician".

Muzicianul sud-african le-a mulţumit medicilor pe Facebook şi a adăugat că "cel mai important lucru este să apreciem viaţa".

Foto: Captură

Citește și: