Silviu Bănilă
6079 vizualizări 11 apr 2019

Yang şi-a prins soţia, cu care era de 20 de ani, în timp ce-l înşela cu cel mai bun prieten, chiar primarul oraşului respectiv, după ce a uitat deschisă o cameră de supraveghere amplasată în casă, scrie Daily Star.

În imaginile controversate se vede cum femeia răspunde la uşă şi primarul intră în locuinţă. Aceasta îl întreabă „ce face”, iar acesta îi spune că „i-a lipsit”.

Este întâmpinat foarte tandru de femeie, cunoscută doar sub pseudonimul „Cui Hua”.

Cei doi îndrăgostiţi poartă o discuţie scurtă, după care se sărută. Individul o dezbracă pe „Cui Hua” şi lucrurile evoluează rapid.

După ce o dezbracă de bluză, bărbatul îi dă sutienul jos. Soţul femeii susţine că filmarea a fost realizată în august 2016, dar de abia acum a decis să o prezinte celor de la Shang You News.

Yang, originar din oraşul Mudanjiang din nord-vestul Chinei, a mai spus că a divorţat de aceasta în 2018, ca urmare a adulterului.

Omul le-a spus reporterilor că a fost prieten bun cu amantul nevestei, cunoscut drept Liu.

Liu, care a fost primar al oraşului Wenchuan, vizita des casa lui Yang şi a cunoscut-o astfel pe „Cui”.

Ulterior, femeia a devenit secretară la Comisia de Inspecţie a Disciplinei de la primărie, lucrând alături de amantul ei.

Soţul bulversat a mai spus că a raportat legătura nefirească la autorităţile locale, dar nu a primit ajutor.

Acesta a trimis imaginile la Shang You News, în speranţa că va atrage atenţia asupra situaţiei controversate.

Luni, „Cui” a negat ferm acuzaţiile fostului ei soţ, susţinând că ea şi Liu erau „doar colegi”.

Ulterior, „Cui” a spus că Liu era beat în imaginile surprinse de camera de supraveghere, înainte de a avea „relaţii intime” cu el, acesta fiind „un incident singular”.

Femeia a spus că acuzaţiile fostului soţ sunt jignitoare, adăugând că filmul a fost filmat de un „monitor secret”, nu de o cameră de supraveghere.

Un guvern districtual din Mudanjiang a precizat că Liu s-a retras din funcţia de primar, dar a refuzat să comenteze imaginile adulterului din casa lui Yang.

foto: youtube.com

Citește și: