Laura Cojocaru
2620 vizualizări 13 feb 2019

Jurnalistul britanic Craig Turp-Balazs este stabilit de mai bine de 15 ani în Bucureşti, timp în care s-a obişnuit cu mâncarea specifică, slănina, de exemplu, dar nu îi poate înţelege pe călătorii care insistă să stea lângă uşa autobuzului. Îi numeşte suferinzi de „Sindromul accesului rapid la uşi” şi le răspunde cu ironie celor care îi adresează întrebarea „Coborâţi la prima? ”. Într-un articol intitulat: „Există un premiu pentru cine coboară primul din autobuz în Bucureşti?, publicat în EmergineEurope, britanicul povesteşte ce „ciudăţenii” a întâlnit în capitala României.

„Nu vreau să fiu înţeles greşit” În gerenal, iubesc mijloacele de transport în comun. Iarna aceasta, RATB (acum numit official STB. Este compania care operează transportul public la nivel suprateran.), s-a dovedit a fi una dintre puţinele instituţii care pun oraşul în mişcare. Deşi, putem pune sub semnul întrebării noile autobuze care aparţin companiei turceşti Otokar şi care au fost puse în funcţiune în Bucureşti. Au intrat pe traseu la sfârşitul anului trecut, şi deja au fost raportate numeroase cazuri de defecţiuni”, remarcă britanicul.

Jurnalistul susţine că autobuzele ar trebui să circule mai des, raportându-se la volumul mare de călători, dar pentu că biletele sunt ieftine, spune că nu îşi prea permite să se plângă:

„Autobuzele ar putea circula în intervale mult mai dese, pentru că există o mulţime de oameni care foloseşte transportul public din Bucureşti în fiecare zi, dar luând în considerare bugetul nesemnificativ pe care STB îl are la dispoziţie, dar şi preţul mic cu care sunt vândute biletele, chiar nu pot să mă plâng prea mult de transportul public din Bucureşti. În schimb, nu pot spune acelaşi lucru despre mulţi călători. Adică, despre oamenii care insistă să stea lângă uşă pentru a coborî primii”, relatează jurnalistul.

„Am reuşit cu greu de-a lungul anilor să înţeleg multe lucruri despre viaţa bucureşteană (şi despre România în general), lucruri care iniţial au părut ciudate, de la mâncatul grăsimii de porc, numită slănină- mi-a luat 15 ani să învăţ să o apreciez (acum o iubesc), până la motivul pentru care mamele românce le pun copiilor căciuli groase de lână în mijlocul verii (teama atotputernicului curent, bineînţeles), scrie englezul.

Pentru jurnalistul britanic, au rămas, totuşi câteva lucruri de neînţeles:

„Însă, puţine lucruri rămân mistere nedesluşite, de la obsesia românilor faţă de artificii, până la adresele mult prea complicate (de ce există un număr de stradă şi un număr de bloc?). Dar după ce am avut de-a face cu o aglomeraţie înfricoşătoare în această săptămână în autobuz, misterul ciudat pe care vreau să îl elucidez acum este dorinţa aprigă a unora de a fi primii la coborâre.

Îl numesc: „Sindromul accesului rapid la uşi”. Pentru necunoscători, iată simptomele: Când intră într-un autobuz aglomerat, românii care suferă de „Sindromul accesului rapid la uşi” stau cât mai aproape posibil de ieşire, ceea ce va îngreuna urcarea celorlalţi în autobuz. Acei suferinzi - care într-un moment de lipsă de concentrare - au uitat de misiunea lor şi s-au aşezat pe scaun la 2-3 metri de cea mai apropiată uşă, îşi vor reveni în fire în cele din urmă, şi se vor înghesui printre oameni să ajungă la uşă.

Chiar şi cei care nu sunt afectaţi de „Sindromul accesului rapid la uşi”, în cele din urmă vor dezvălui că au o formă de Tourette, pentru că îi întreabă obsesiv ”Coborâţi la prima?” pe cei care stau între ei şi cea mai apropiată uşă (chiar dacă nu sunt lângă uşă).

Răspunsul corect (adică cel pe care-l dau eu de obicei) este ”Nu, şi de fapt am intenţia de a rămâne fix în locul acesta ca să-ţi blochez drumul spre uşă.” Durează un minut sau două până sarcasmul este detectat. Dur? Poate. Dar urăsc acest Coborâţi la prima? atât de mult încât mă simt dator să-i fac pe oameni să realizeze cât de penibili sunt. 

Mi se pare că toţi încearcă să câştige un premiu pentru cine coboară din autobuz, într-un timp record”, concluzionează britanicul. 

 

Citește și: