Laura HOLBAN
179 vizualizări 5 ian 2012

Surse din interiorul companiei Google susţin că gigantul IT îşi va lansa propria tabletă peste 3-4 luni şi că, în ciuda opiniei generale, aceasta nu va concura cu tableta celor de la Apple, ci cu cea lansată de Amazon. Potrivit zvonurilor preluate de presă, tableta va avea un display de 7 inci şi va costa circa 200 de dolari, la fel ca şi Kindle Fire, scrie Daily Mail.

Tableta pe care intenţionează să o lanseze Google va rula sistemul de operare Android, precum era de aşteptat, şi nu va vrea să fie un înlocuitor de laptop aşa cum este iPad-ul celor de la Apple sau Galaxy Tab 10.1 a celor de la Samsung. "Surse din lanţul de furnizori ai Google susţin că principalul rival al tabletei de la Google, în locul tabletei Apple, ar purea fi Kindle Fire de 7 inci de la Amazon. Totuşi, Google Taiwan a declarat că în interiorul companiei nu s-a auzit nimic despre lansarea unei tablete proprii", a citat Digitimes, un portal tehnologic plin de surse interne care a postat nu mai puţin de 50 de materiale doar despre lansarea tabletei iPad 3 din această primăvară.

Afirmaţiile Google Taiwan sunt contrazise însă de declaraţia lui Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google, din publicaţia italiană Corriere della Serra, conform cărora compania "plănuieşte să scoată pe piaţă, în următoarele şase luni, o tabletă foarte bună". Totuşi, nu este clar dacă declaraţia lui Schmidt se referă la o tabletă Google sau o altă tabletă realizată în co-proprietate cu altă companie IT.

Tableta pe care o vor lansa cei de la Google va fi comparată inevitabil cu iPad 3, cea de-a treia generaţie a tabletelor Apple, care va fi lansată de asemenea în această primăvară. Potrivit unor surse, producţia de iPad3 a început deja în China. Tableta, care va avea nu mai puţin de 9,7 inci, va avea Retina display la fel ca ultima generaţie de iPhone şi iPod Touch, iar rezoluţia va fi de patru ori mai mare decât în cazul iPad 2. Potrivit Wall Street Journal, compania a plasat deja o comandă pentru 1,5 milioane de astfel de ecrane. Un at zvon din lumea IT este că lansarea iPad 3 ar putea fi foarte apropiată de cea a iPhone 5.

Citește și: