Florin Badescu - Mediafax
496 vizualizări 8 sep 2015

"Este un erou şi este foarte bun în profesia sa, dar Captain Kirk din «Star Trek» şi-a abandonat într-adevăr fiul". Aceasta este una dintre concluziile scriitorului şi scenaristului de televiziune David A. Goodman în primul volum de acest fel despre un personaj din "Star Trek", în care romancierul şi-a imaginat o serie de detalii noi despre viaţa astronautului care a fost comandant al navei spaţiale Enterprise.

Inspirându-se adeseori din replici rostite în diverse episoade ale legendarului serial TV şi în filmele acestei francize SF, pe baza cărora şi-a creat întreaga intrigă, David A. Goodman îl descrie pe Kirk ca pe un tată devotat, uneori nesigur pe el, dar şi absent, un bărbat care "şi-a părăsit fiul, pentru slujba lui", dar care, cu toate acestea, era destinat să ajungă un erou al Flotei Stelare.

"Aproape orice este nou (în carte) provine din ceva cu care eram deja cu toţii familiarizaţi", spune Goodman.

Volumul "The Autobiography of James T. Kirk - The Story of Starfleet's Greatest Captain" va fi lansat de editura Titan Books, marţi, în ziua în care se împlinesc exact 49 de ani de la premiera serialului "Star Trek" pe micile ecrane, în 1966.

Volumul include şi câteva ilustraţii, precum fotografia făcută de Kirk în ziua în care a absolvit cursurile Academiei Flotei Stelare, dar şi o scrisoare adresată fiului său, dar pe care nu a expediat-o niciodată.

Fanficţiunea (ficţiune despre personaje dintr-o lucrare de ficţiune originală, creată mai degrabă de fanii acesteia decât de autorul ei, n.r.) are un rol important în universul "Star Trek", iar nerăbdarea fanilor a crescut tot mai mult după ce actorul William Shatner, cel mai cunoscut interpret al Căpitanului Kirk, a apărut la Comic-Con International, în iulie, alături de David D. Goodman şi a citit în faţa fanilor paragrafe din această carte. Copii ale volumului, cu semnătura lui Shatner, pot fi achiziţionate de pe internet contra sumei de 150 de dolari.

Potrivit acestei autobiografii, Kirk îl numeşte pe vulcanianul Mr. Spock drept Prim Ofiţer pe nava spaţială Enterprise; o femeie din secolul al XX-lea, Edith Keeler, angajat social, care nu era mama fiului său, a fost de fapt marea iubire a fiului său; iar Kirk ar putea avea un alt fiu, pe o planetă îndepărtată.

Cartea explică, de asemenea, maniera în care Dr. McCoy şi-a primit porecla "Bones".

Citește și: