Ioana NICOLESCU
1723 vizualizări 11 iun 2011

În perioada 2006-2008, un grup de arheologi a analizat mii de artefacte care datează din Epoca Bronzului, descoperite pe insula grecească Keros, scrie Daily Mail. Marele mister al acestei descoperiri este faptul că toate figurinele şi vasele de marmură dezgropate sunt făcute bucăţi şi nici una nu se potriveşte cu cealaltă pentru a alcătui o statuetă întreagă sau un vas. Rezultatele cercetărilor arheologice urmează să fie publicate într-o carte anul acesta.

Echipa de arheologi condusă de profesorul Colin Renfew de la Universitatea Cambridge a dezgropat mii de fragmente de figurine şi vase de marmură. Fiecare bucată spartă a fost îngropată şi nici una nu se potrivea cu o cealaltă. Cercetătorii au ajuns la concluzia că acestea au fost sparte intenţionat şi reprezintă un ritual al locului din Epoca Bronzului. Istoricii cred că misteriosul ritual a avut loc pe insula Keros acum 4.500 de ani. La început au crezut că acolo s-ar fi aflat un cimitir care a fost devastat de hoţi, dar în urma cercetărilor făcute de-a lungul anilor, a apărut misterul fragmentelor de marmură.

"Pe măsură ce studiam bucăţile de marmură cioplită, mi-am dat seama că ele nu par a fi rezultatul unui furt dintr-o perioadă recentă, ci, dimpotrivă, bucăţile au fost sparte în antichitate special pentru a fi îngropate în cadrul unui ritual pe insulă. Cel mai ciudat lucru a fost că nici unul din fragmentele de figurine de lut şi din cele 2.500 de vase de marmură nu se potriveau una cu cealaltă. Este o descoperire foarte interesantă. Singura concluzie la care am putut ajunge a fost că toate aceste bucăţi au fost sparte pe alte insule şi fiecare fragment a fost adus aici timp de generaţii", spune profesorul Renfew.

El crede că figurinele au fost folosite în repetate rânduri în cadrul mai multor ceremonii. "Aveau mai multe folosinţe, probabil că erau pictate în fiecare an pentru ceremonii diferite. Probabil că oamenii considerau că atunci când o figurină nu mai era de folos nu putea să fie aruncată pur şi simplu, trebuia să fie desacralizată mai întâi printr-un procedeu complicat", mai spune profesorul Renfew.

Citește și: