1082 vizualizări 30 iun 2009

Peste 60% dintre bărbaţii români cu vârsta între 35 şi 60 de ani suferă de disfuncţie erectilă, una din cele mai des întâlnite afecţiuni sexuale masculine, cunoscută şi sub numele de impotenţă sexuală. „Unu din patru bărbaţi cu vârsta peste 35 de ani suferă de disfuncţie erectilă, iar la grupa de peste 50 de ani, procentul este foarte mare”, apreciază dr. Cătălin Belinski, medic urolog, secretarul Asociaţiei pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR).

În ciuda faptului că disfuncţia erectilă poate apărea la orice vârstă, studiile realizate în acest sens arată o creştere a numărului de bărbaţi care au probleme de erecţie, mai ales în rândul celor cu vârsta peste 50 de ani – 22% faţă de 10% în cazul bărbaţilor cu vârsta până în 35 de ani.

Medicii spun că la baza afecţiunii se află, în general, un amestec de factori, atât de origine psihică şi psihologică (anxietate, depresii, stres, probleme de cuplu), cât şi fizică. Printre cauzele psihologice, medicii amintesc anxietatea, care poate afecta capacitatea sexuală, dar şi stresul, care are un efect negativ asupra performanţelor sexuale. De asemenea, şi bărbaţii depresivi pot întâmpina probleme de erecţie. Nu în ultimul rând, performanţa sexuală poate fi afectată şi de problemele din relaţia sexuală cu partenerul, cât şi de problemele familiale sau financiare.

Bolile vasculare afectează circulaţia sângelui către penis

În ceea ce priveşte cauzele fizice sau organice, medicii subliniază faptul că bolile vasculare (ateroscleroza, bolile de inimă, comoţia cerebrală, tensiunea arterială mare şi nivelul crescut al colesterolului) afectează circulaţia sângelui către penis. La fel, şi diabetul zahar poate cauza leziuni ale nervilor şi vaselor sangvine care conduc sângele către gland. Afecţiunile neurologice, inclusiv leziuni ale coloanei vertebrale, scleroza multiplă şi degenerarea nervilor cauzată de diabet sau alcoolism pot reprezenta şi ele o problemă. Nici tulburările hormonale nu sunt lipsite de importanţă. Nivelul scăzut al hormonilor poate duce la impotenţă sexuală.
„De asemenea, disfuncţiile erectile pot apărea şi după intervenţii chirugicale la prostată, la rect, la intestinul gros sau la nivelul coloanei vertebrale lombare ori în urma unor iradieri pentru tumori maligne”, completează dr. Belinski.

Nu trebuie trecute cu vederea nici reacţiile adverse ale medicamentelor. Specialiştii precizează că există o mare varietate de pastile, precum antidepresivele, antihipertensivele şi antiandrogenicele, care pot duce la incapacitatea bărbaţilor de a obţine şi menţine o erecţie necesară pentru a finaliza actul sexual. Aşadar, dacă vă aflaţi sub tratament cu astfel de substanţe şi aveţi probleme de erecţie, întrebaţi medicul despre posibilele reacţii adverse ale medicamentului şi alternativele acestuia.

Impotenţa se tratează cu medicamente şi terapie

„Şi stilul de viaţă poate cauza probleme sexuale masculine. Consumul de alcool şi tutun, sedentarismul, se numără printre factorii incriminaţi”, subliniază medicul Cătălin Belinski. Mai precis, explică specialistul, consumul excesiv de alcool poate avea un efect imediat asupra capacităţii de menţinere a unei erecţii satisfăcătoare. În plus, consumul de alcool pe termen lung poate cauza  deteriorări ale ficatului şi nervilor şi chiar un dezechilibru hormonal. De asemenea, cercetările mai arată că bărbaţii care fumează sunt mai predispuşi disfuncţiei erectile comparativ cu cei care nu au acest viciu. Nu în ultimul rând, lipsa exerciţiului fizic poate duce la apariţia impotenţei.

Medicii urologi subliniază încă o dată că depistarea şi tratarea disfucţiei erectile încă din stadiile incipiente este esenţială. Consultul medical de specialitate pentru depistarea afecţiunii presupune un examen fiziologic complet şi realizarea unui istoric medical al bărbatului, care să includă informaţii despre viaţa sa sexuală. Specialiştii asigură că există o serie de medicamente care pot aduce îmbunătăţiri semnificative vieţii sexuale. „Se recomandă ca aceste tratamente să fie însoţite de terapii complementare, precum consiliere psihologică sau terapie de cuplu”, conchide medicul Belinski.

Info plus:

De ce apare impotenţa

* Cauze psihologice: - stres, anxietate, depresie, probleme de cuplu;

* Cauze fizice: - boli vasculare, diabet zaharat, afecţiuni neurologice, tulburări hormonale;

* Stil de viaţă: - alcool, tutun sau sedentarism
 

Citește și: