3209 vizualizări 1 mar 2019

Valentina Pelinel a confirmat naşterea gemenelor publicând pe contul său de Facebook o fotografie care înfăţişează baloane colorate în alb, roz, imprimate cu ursuleţi şi textul "baby girl". Pelinel a adăugat şi două nume - Indira şi Rania -  sugerând că aşa vor fi botezate cele două fetiţe.

În septembrie 2018, Valentina Pelinel (38 de ani) a confirmat cununia civilă cu Cristi Borcea, fostul finanţator al FC Dinamo, dar şi faptul că vor deveni din nou părinţi.

Cristian Borcea fusese eliberat, în luna iulie 2018, din Penitenciarul Jilava, după 4 ani şi 4 luni de închisoare, după ce magistraţii Tribunalului Ilfov au decis să-i admită cererea de eliberare condiţionată.

Relaţia dintre cei doi a devenit publică în 2016, când Cristian Borcea era deja în închisoare de doi ani. În acel moment, Valentina Pelinel anunţa că este însărcinată. După naşterea băiatului, care a primit numele Milan, în luna iunie a acelui an, Borcea a confirmat că este cel de-al şaptelea copil al său.

Cristi Borcea mai are doi copii, Alexandru, în vârstă de 6 ani, şi Gloria, în vârstă de 3 ani, din mariajul cu Alina Vidican, care a durat cinci ani, până în 2016.

Din căsătoria cu Mihaela Borcea are alţi trei copii, Patrick, în vârstă de 21 de ani, şi gemenii Mihai şi Antonia, în vârstă de 15 ani, iar din relaţia cu avocata Simona Voiculescu are o fiică, Carolyn, în vârstă de 12 ani.

Cristian Borcea este în prezent din nou încarcerat în Penitenciarul Rahova, după ce, la începutul lunii februarie, a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre, care a primit nouă ani de închisoare.

foto: Mediafax Foto / Marian Ilie

 

 

Citește și: