Adrian MACARIE
Andru Nenciu
91 vizualizări 17 oct 2010

Fotbaliştii români îşi doresc, din mo-mentul în care semnează un contract cu o echipă din Liga lui Mitică, să plece cât mai repede în străinătate. Pentru bani, în special, drept pentru care nu de puţine ori ajung în ţări exotice, şi nu din punct de vedere al condiţiilor meteo.

Pancu, Florentin Pentru şi Mărgă-ritescu semnau în 2008 un contract cu Terek Groznîi, echipă de fotbal din Cecenia, patronată chiar de preşedintele acestei ţări. Care preşedinte, miliardar, cu avere făcută din petrol, obişnuia să dea petreceri uriaşe după fiecare eveniment important din viaţa lui. "Am auzit că dă 2-3 petreceri pe an", povestea Pancu, după ce a participat la petrecerea prilejuită de salvarea echipei de la retrogradare, "şi sper să mai prindem măcar o petrecere anul ăsta".

Un alt fotbalist român, ajuns într-o ţară cu adevărat exotică, este Daniel Niculae. "Când eram mic, nici măcar nu ştiam pe unde este Monaco, nu ve-deam mai departe de oraşul în care m-am născut sau de echipa la care speram să joc. Mi s-a împlinit visul, am ajuns fotbalist la Rapid, apoi viaţa m-a purtat pe căi nebănuite", spune pentru Prosport atacantul celor de la AS Monaco, un club care şi-a câştigat celebritatea graţie familiei regale care conduce, de secole, Principatul mo-negasc, acolo unde viaţa curge ca în poveşti.

"Nu te plictiseşti niciodată aici, ai tot timpul ceva de făcut (...) E o viaţă puţin mai scumpă, dar merită fiecare bănuţ în plus pe o cafea. Ai luat taxiul? Ai văzut că doar un «Bonjour» formulat de şofer te costă 10 euro?", zâmbeşte Nico, teleportându-ne apoi în vestiarul echipei. "Ni se pune câte o coroană în vestiar... glumesc, e unul obişnuit cu toate facilităţile. Prinţul Albert vine la meciuri, nu intră în vestiar, dar a venit la Centrul de pregătire, unde ne-a încurajat. E un tip ok, deschis, ne-am întâlnit şi la un restaurant, dar n-am vorbit personal cu el pentru că eu sunt mai nou la echipă", după care mă roagă: "Aaa, şi să nu pui titlul ăla cu Prinţul! Doar Albert e prinţ la Monaco".

Luţu, transferat în Iordania de un taximetrist

Olteanul Luţu, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti pe care i-a avut Universitatea Craiova în ultima vreme, a străbătut lumea în lung şi-n lat ca să joace fotbal. A fost pe la mai toate echipele de top de la noi, apoi prin Turcia, Coreea de Sud, de două ori, Kazahstan, tot de două ori, şi acum este în Iordania. Unde, cum a povestit pentru Prosport, a fost "transferat" de un taximetrist.

Chiar dacă a stat la iordanieni doar două săptămâni. "Mă tot minţeau cu semnătura şi cu salariul şi până l-a urmă mi-am luat lumea în cap. Le-am zis: «Mister, mă duc acasă! Good bye!» Apoi am luat un taxi să mă ducă la aeroport. Pe drum, şoferul avea limbariţă! M-a descusut aşa, băbeşte, cum puteam noi să ne înţelegem în engleză, şi când s-a lămurit, mi-a zis că ştie el un alt club care caută jucători şi dacă vreau să merg acolo. Fratele meu, ce să fac? M-am gândit şi m-am răzgândit! Era abia la prânz şi eu aveam avion după miezul nopţii. I-am zis: «Du-mă, my brother, unde ştii tu!». Şi aşa am ajuns la Shabab Al Ordon" a povestit, pentru Prosport, Luţu, un fotbalist care, pe vremea când juca în Coreea de Sud sau în Kazahstan, scotea din buzunar mii de euro ca să-i aducă din România pe lăutarii săi de suflet.

Citește și: