64 vizualizări 21 iul 2009

Aproape 60 % dintre români nu practică niciun sport, niciodată, şi nici exerciţii fizice pentru a se menţine în formă, arată un studiu realizat de GfK România. „Nu mă miră rezultatele”, spune o atletă de aur, Gabriela Szabo. Ele confirmă realitatea, afirmă Szabo, care a iniţiat în urmă cu un an campania „Sport pentru viaţă”. „Am făcut o cercetare în şcoli, militând pentru menţinerea orelor de educaţie fizică în programa şcolară”, afirmă sportiva, care a realizat şi o serie de chestionare, ce au fost trimise celor 182 de şcoli implicate în campanie. „Din cele 1.200 de chestionare primite înapoi de la părinţi, doar două aveau răspunsul afirmativ al părinţilor, că „Da”, şi-ar lăsa micuţii să urmeze un sport”.

Szabo se declară dezamăgită de rezultatele cercetării şi spune că cei care educă sunt primii care ar trebui să realizeze ce înseamnă o viaţă sănătoasă. „Educatori sunt părinţii”, spune sportiva. „Dacă ei nu fac sport, nu citesc, perpetuează acest stil de viaţă. Copiii reacţionează doar prin puterea exemplului şi, perseverând, îi poţi face să conştientizeze cât e de importantă mişcarea”. Szabo dă exemplul societăţii americane, unde toată lumea face sport, zilnic, timp de o oră. Nu doar sportul nu intră în preocupările românilor, arata studiul.

90% din români îşi petrec timpul în faţa televizorului

Mersul la spectacole, concerte sau vizitarea unui muzeu, a unei expoziţii de artă, sau petrecerea timpului într-o discotecă, club de noapte ori restaurant şi cinematograf se înscriu destul de rar în programul de timp liber al românilor sau sunt specifice doar anumitor categorii socio-demografice. La nivel naţional, dintre persoanele peste 15 ani, peste 60% nu le practică niciodată, relevă studiul GfK. O excepţie se impune, consideră Victor Rebengiuc, şi anume teatrul.

 

„Şi stagiunea asta s-a jucat cu sălile pline”, spune actorul, referindu-se la teatrele Naţional, Bulandra, Comedie sau Odeon. Biletele se epuizează îndată ce sunt scoase la vânzare, spune actorul. „Probabil, nu sunt suficiente săli de teatru pentru câţi oameni şi-ar dori să vină la spectacol”, conchide artistul, care nu se încadrează în procentul celor 90 % dintre români care aleg să-şi petreacă timpul liber rămas după o zi de muncă sau de studiu în faţa televizorului. „Nu mă mai uit de mult la televizor. Îl deschid doar când e vreun film interesant, pe care vreau să-l urmăresc, sau când e o competiţie sportivă europeană sau mondială. Nu mă mai interesează de mult să mă uit la competiţiile interne de fotbal”, exemplifică Victor Rebengiuc.

Când nu stau în faţa micului ecran, românii preferă să meargă la shopping, în special pentru alimente, şi să asculte muzică. Trei sferturi din populaţie practică goana după cumpărături cel puţin odată pe săptămână, relevă studiul. Cei mai pasionaţi în a-şi umple timpul cu această activitate sunt tinerii cu vârste între 15-34 ani, necăsătoriţi, cu venitul pe gospodărie mai mare de 2.000 de lei, în a căror responsabilitate nu intră treburile casnice. Şi dacă petrecerea timpului în afara casei nu este larg răspândită, românii îşi invită mai des prietenii acasă pentru a se relaxa împreună.

Cel puţin o dată pe săptămână, 40% dintre noi avem musafiri acasă, cei mai sociabili fiind cei transilvănenii, urmaţi de locuitorii din vestul ţării şi de cei din Moldova. Gătitul este o activitate zilnică pentru aproape jumătate dintre români, în special pentru femei, în timp ce 20% dintre români declară că nu gătesc niciodată.

Alte preocupări, cel puţin săptămânale pentru jumătate din populaţie, rămân cititul ziarelor şi revistelor, cumpărăturile de produse nealimentare sau grădinăritul.

39 % dintre români nu citesc

Când vine vorba de lectură însă, cifrele sunt dezamăgitoare. Aceleaşi procente au fost şi acum câţiva ani, remarcă Rebengiuc. “Continuăm curba descendentă”, mai spune actorul. 39% dintre români nu citesc niciodată cărţi, în timp ce 41% pun mâna pe-o carte cel mult o dată pe lună. Mai puţin atraşi de a citi sunt cei cu vârste peste 55 ani din Oltenia şi Dobrogea, din mediul rural. În ceea ce priveşte activităţilor preferate în timpul liber, la nivelul populaţiei de oraş nu se constată diferenţe majore faţă de anul 2008, în afară de o uşoară orientare către petrecerea timpului în natură.

Cercetarea relevă că 4 din 10 români sunt mulţumiţi de cât timp liber au, restul fiind împărţiţi în mod egal între cele două extreme: cu mult timp liber şi fără suficient timp liber. Aceştia din urmă, dacă ar avea mai mult timp, ar alege să se relaxeze, să călătorească sau să se plimbe. Dacă ar putea să aleagă între a avea mai mulţi bani sau mai mult timp, două treimi dintre români ar alege mai mulţi bani. Mai mult timp îşi doresc mai ales persoanele cu vârsta între 45 şi 54 de ani şi cu studii superioare.

Faţă de anul trecut, în rândul locuitorilor din mediul urban se constată creşterea preferinţei pentru bani în defavoarea timpului liber (65% versus 58% în 2008). Studiul a fost realizat pe un eşantion format din 1098 persoane, în vârstă de peste 15 ani, din zona urbană şi rurală.

Citește și: