Aura STAN
27033 vizualizări 24 ian 2012

Un puternic val de radiaţii, rezultate în urma celei mai puternice explozii solare din ultimii şase ani, este aşteptat să "bombardeze" astăzi Pământul. Experţii în astronomie au emis încă de ieri un avertisment, mai ales că un fenomen astronomic de o asemenea amploare nu a mai avut loc din 2005.

Impactul va avea loc cel mai probabil loc în jurul orei 16:00, ora României (ora 9:00 pe Coasta de Est a SUA), informează www.space.com. Plasma expulzată din coroana Soarelui va duce la formarea furtunilor geomagnetice: practic câmpul magnetic terestru va fi saturat, fapt care afectează funcţionarea sateliţilor de pe orbită, şi prin urmare a telecomunicaţiilor şi a tehnologiei moderne.

Mai multi sateliţi NASA, inclusiv Solar Dynamics Observatory, Observatorul Heliosferic Solar (SOHO) şi nava spaţială Stereo, au surprins explozia solară duminică, atunci când Soarele a atins maximul activităţii sale.

Potrivit informaţiilor comunicate de National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), intensitatea erupţiei solare menţionate şi cantitatea de radiaţii rezultată nu au mai fost atinse din luna mai a anului 2005. Kathryn Sullivan, secretar adjunct al NOAA, a precizat că avioanele care circulă în zona polilor vor fi redirecţionate timp de câteva ore. De obicei, astfel de fenomene astronomice cauzează probleme de comunicaţii şi pentru aparatele de zbor.

Fizicianul Doug Biesecker, de la Space Weather Prediction Center din Colorado, SUA, citat de Washington Post, a confirmat acest fapt, adăugând că zborurile între America de Nord şi Europa sau Asia vor suferi modificări din cauza nivelului crescut al radiaţiilor emise în urma furtunii. "Nu va fi o catastrofă, deşi influenţa curentului geomagnetic asupra reţelei electrice va fi sesizabilă", a spus şi Michael Hess, expert NASA.

Citeste mai multe pe Go4it.ro.

Citește și: