Adriana Stanca
2999 vizualizări 1 dec 2013

„Scrisul şi graiul românesc nu trebuie să moară, nu trebuie să fie mai prejos decât cele ale altor popoare. Asta e cea mai importantă valoare a noastră. Dincolo de minele de aur, de minele de cărbune şi alte bogăţii subterane, comoara cea mai valoroasă este scrisul românesc. Pentru asta ar trebui să ne luptăm cel mai mult”. Nu este este un citat desprins dintr-un discurs, ci îndemnul uneia dintre cele mai apreciate cântăreţe din România. Loredana Groza. Şi cum altfel putea ea să aducă un omagiu limbii române şi românilor, dacă nu printr-un recital special, un „duet virtual” cu Maria Tănase.

În faţa celor peste 8.000 de spectatori care au umplut Sala Palatului din Bucureşti în cele două concerte „MAGIC” de weekendul trecut, Loredana a conturat un moment cărora multora le-a adus lacrimi în ochi. Artista a interpretat celebrul cântec popular „Mărioară de la Gorj”, împletindu-şi vocea cu cea a „Păsării Măiastre”.

„A fost ceva sublim, magic. A fost incredibil, emoţionant, un moment pe care nu îl pot descrie în cuvinte”, a povestit Loredana Groza pentru gândul.  „Am văzut oameni cu lacrimi în ochi, foarte emoţionaţi. A fost o exaltare, o bucurie... Ne-am simţit cu toţii mândri că suntem români şi că avem pe umerii cui să ne ridicăm pentru a merge mai departe şi să privim înspre viitor”, a adăugat ea.

A fost un tribut adus românilor, o încurajare pentru toţi cei care în ultimii ani s-au lăsat deznădăjduiţi sau, dimpotrivă, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-şi păstra fruntea sus. Dar, dincolo de toate acestea, publicul a fost martor şi la îndeplinirea unui vis mai vechi al cântăreţei, după cum ea însăşi mărturiseşte.

„Maria Tănase este inspiraţia mea supremă. De când eram mică i-am cântat cântecele. Mama mea m-a învăţat să cânt mai întâi muzică populară, apoi muzică uşoară”, a explicat Loredana.

„Visul meu de a cânta alături de Maria Tănase s-a împlinit, chiar dacă virtual", a mărturisit Loredana. "Am străbătut o cale lungă pentru a ajunge la acest moment din viaţa mea ca artistă. În anul 2000 am scos un album care se numea <Agurida>, un disc care a avut ca inspiraţie cântecele Mariei Tănase şi care, practic, a fost un prim pas. Am făcut şi un film, un fel de concert-poveste, regizat de Ducu Darie, şi atunci am avut prima dată curaj să ies în faţa publicului cântând muzică populară. Acum, faptul că Maria Tănase a fost cu mine acolo, pe scenă, şi împreună ne-am unit vocile cântând <Mărioară de la Gorj>, a fost ceva incredibil”, a adăugat artista.

Nu a fost simplu însă. „Cred că trebuie să păstrezi pasiunea şi simplitatea pentru că Maria Tănase, cu vocea ei inegalabilă şi cu stilul ei de interpretare, facea să pară foarte simplu de cântat, când, de fapt, e foarte dificil să ajungi la o la asemenea măestrie şi simplitate... Cred că trebuie să munceşti extrem de mult şi, totodată, să ai sufletul extrem de deschis şi de curat”, a explicat Loredana pentru gândul.

Pregătirea spectacolului „MAGIC”, un show live de peste două ore, cu zeci de invitaţi, a început în urmă cu mai multe luni. Atunci au fost puse pe hârtie primele idei, au fost conturate primele schiţe ale scenografiei şi au fost alese piesele care în cele din urmă au devenit coloana vertebrală a evenimentului.

„Ne-am gândit foarte mult cum să transmitem acest concert, uneltele pe care le putem folosi”, a spus cântăreaţa. „Apoi m-am gândit la muzică, pentru că ea este structura pe care am construit totul. A fost punctul cel mai important, practic, scenariul pe care am construit poveştile prezentate în acest spectacol”, a completat ea.

Sala Palatului a fost plină două seri la rând, deşi iniţial nu fusese programat decât un singur concert. „La cererea publicului, cu doar o săptămână înainte, am pus în vânzare şi biletele pentru al doilea spectacol. Ne-am bucurat foarte mult să umplem a doua sală în timp record. Aşadar, în final, am avut în total 8.000 de spectatori ”, a arătat Loredana.

Foto: Mediafax (Răzvan Lupica)

În primăvara anului viitor, spectacolul va „călători” atât în ţară, cât şi în străinătate. Artista va susţine un turneu în mai multe oraşe din România în primăvara lui 2014, la sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie. Urmează apoi un turneu internaţional, de aproximativ două săptămâni, ce va include concerte în Portugalia, Olanada, Belgia, Franţa, Marea Britanie şi Danemarca.

„Îmi doresc să mă întâlnesc cu cât mai mulţi fani şi să împărtăşescu cu ei magicul”, spune cântăreaţa.

Până atunci însă, spectatorii o pot revedea pe scenă pe Loredana Groza chiar în noaptea de Revelion, când artista are programate peste 15 concerte în Capitală.

Cine este Loredana Groza

Loredana Groza s-a născut pe 10 iunie 1970, în Oneşti, judeţul Bacău. A început să cânte pe când avea doar trei ani. În ciuda pasiunii sale pentru muzică, a urmat Liceul de Matematică-Fizică nr. 1 din oraşul natal.

Vocea sa deosebită a fost remarcată de Dumitru Moroşanu şi Jolt Kerestely în anul 1984, când Loredana a ajuns în faza naţională a concursului „Cântarea României”, de la Focşani. Cei doi au chemat-o la Bucureşti, la preselecţia pentru competiţia „Steaua fără nume”, competiţiei din care a ieşit învingătoare pe când avea 16 ani.

La aceeaşi vârstă Loredana Groza participa pentru prima dată la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, unde a câştigat „Marele Premiu”. După acest moment, compozitorul Marius Ţeicu îi oferă piesele „Când iubeşti”, „Să nu-mi spui bun rămas”, „Nu pot trăi fără dor” şi „Cine crede în iubire?”.

Cântăreaţa devinea din ce în ce mai cunoscută şi mai apreciată şi este deseori invitată la emisiunile de la radio şi Televiziunea Română. Până 1990, împrimase aproximativ 100 de piese. Primul videoclip din cariera sa a fost cel al piesei „O inimă la 16 ani”, regizat şi filmat de Cătălin Căţoiu.

Un imens succes are albumul de debut „Bună seara, iubito”, înregistrat în 1987 şi lansat în 1988 la casa de discuri Electrecord. A fost vândut în peste 1 milion de exemplare.

Până în prezent, Loredana Groza a lansat 19 albume, a susţinut peste 2000 de concerte live în ţară şi în străinătate şi a fost dinstinsă cu numeroase premii, printre care Trofeul Festivalului Mamaia pentru hitul anului (1992) – „Ce va fi cu iubirea mea”, Premiul Criticilor de Muzică, Discul de aur pentru „Tomilio” şi „Jamparalele”, Premiul Radio România pentru cel mai bun album „Zig Zagga Extravaganza”, Premiul Radio România pentru cea mai bună interpretă a anului 2007 şi Premiul Radio România pentru artistul anului 2008.

De asemenea, a jucat şi în câteva filme şi seriale de televiziune, precum „A doua cădere a Constantinopolului”, „Paradisul în direct”, Asflat tango”, „Modigliani”, „Supravieţuitorul”, „Daria, iubirea mea”, „Inimă de ţigan”, „Regina”, „Aniela”, „Moştenirea”.

Citește și: