657 vizualizări 10 aug 2011

Lungmetrajul SF "World War Z", cel mai recent film în care joacă actorul american Brad Pitt, va avea premiera pe 21 decembrie 2012, au anunţat, marţi, reprezentanţii studiourilor Paramount, informează Mediafax, care citează Reuters.

Brad Pitt are rolul principal şi este unul dintre producătorii executivi ai acestui film, care se filmează în această perioadă în Marea Britanie. Filmările au debutat luna trecută în Malta şi vor continua, pentru câteva secvenţe, în Scoţia şi în Ungaria.

Filmul spune povestea unui angajat al Organizaţiei Naţiunilor Unite, interpretat de Pitt, care călătoreşte în toată lumea încercând să oprească invazia de zombies care distruge omenirea.

Scenariul a fost scris de Matthew Michael Carnahan, având la bază romanul "World War Z: An Oral History of the Zombie War" scris de Max Brooks.

Lungmetrajul "World War Z" este regizat de Marc Forster.

Din distribuţia filmului mai fac parte Mireille Enos, James Badge Dale, Matthew Fox şi Daniella Kertesz.

Brad Pitt, în vârstă de 47 de ani, este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur şi alte trei nominalizări la aceste premii prestigioase, dar şi două nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele "Strania poveste a lui Benjamin Button" şi "Armata celor 12 maimuţe".

Florin Badescu, florin.badescu@mediafax.ro

Citește și: