5754 vizualizări 17 oct 2013

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost agresat în această seară de un grup de protestari în Centrul Vechi al Capitalei, aceştia reproşându-i faptul că susţine proiectul minier de la Roşia Montană.

Maşina ministrului a fost blocată de protestari, iar luneta maşinei a fost spartă. În cele din urmă, cu ajutorul forţelor de ordine, ministrul Culturii a plecat din zonă.

Gestul protestatarilor a fost condamnat de deputatul PNL, Alina Gorghiu.

“Iese baltă de sânge dacă pe o parte a bulevardului Magheru vor trece cei care susţin proiectul Roşia Montană şi pe cealaltă sunt cei care nu sunt de acord cu proiectul”, a spus Gorghiu la Digi24. Aceasta a adăugat că nu este de acord „să se dea cu pumnul” doar pentru că ai un punct de vedere diferit. 

Ministrul Culturii, Daniel Barbu (PNL), a avizat pozitiv proiectul minier de la Roşia Montană. 

Acesta este primul incident în care sunt implicaţi protestarii din Piaţa Universităţii, ei fiind până acum lăduatţi de autorităţi pentru faptul că s-au manifestat paşnic.

De altfel, ministrul de Interne, Radu Stroe, şi premierul Victor Ponta au dezvăluit pentru gândul că a existat o decizie politică pentru ca Jandarmeria să permită protestarilor să blocheze bulevardele din Capitală, deoarece aceştia nu au fost violenţi. 

vom reveni cu amănunte

Citește și: