''Programul de guvernare este suficient de vag încât să nu supere pe nimeni, dar este suficient de clar cât să înţelegem că Cioloş va încerca inclusiv o reformă constituţională în acest an. Bun asta, DAR!

Lipsesc cu desăvârşire liniile de urmat în câteva materii importante, aşa cum ar fi infrastructura de transport, dar şi societatea informaţională, semn că miniştrii desemnaţi pentru aceste joburi au fost mai greu de găsit şi nu au avut timp să pregătească un program de guvernare.

O reformă administrativă este şi ea sugerată, dar guvernul îşi propune să aplice un program pilot de profesionalizare la nivelul Secretariatului General al Guvernului şi, dacă acolo va merge, poate, poate, acest program va fi extins şi la alte structuri din administraţia publică. Observaţi modul atent de formulare, astfel încât politicienii să nu simtă că li s-ar pregăti eliminarea cozilor de topor (...)

Rezumând… Acesta nu este este un program de guvernare al unui guvern de tehnocraţi. Este un bla-bla făcut doar pentru a adormi adversităţile din Parlament şi pentru a permite trecerea guvernului'', a scris Moise Guran pe blog, citat de reportervirtual.ro.

Citește și: