MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI se află în Bucureşti, în fostul Palat Regal din Capitală şi funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI are în patrimoniu cele mai mari colecţii de picturi din România. Printre lucrările expuse se numără şi picturi din colecţia regelui Carol I, aduse de la Castelul Peleş din SInaia. Alte exponate importante au fost aduse în Capitală de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, dar şi de la alte muzee bucureştene.

Galeria Naţională  de la MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI are în componenţă lucrări ale celor mai talentaţi pictori români. Picturile din această colecţie sunt semnate de artişti precum Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu sau Gheorghe Petraşcu.

Cei care doresc să vadă lucrări ale unor artişti străini se pot îndrepta către Galeria de Artă Europeană de la MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI. Aceasta a fost înfiinţată la trei ani de la deschiderea muzeului, în data de 20 iunie 1951 şi cuprinde sculpturi, picturi şi piese de artă decorativă (covoare, goblenuri, broderii, mobilier sau ceramică) din secolul al XIV-lea şi până în secolul al XX-lea.

Aici pot fi admirate lucrări de pictură italiană, mai cu seamă cele din perioada renascentistă, cum sunt: „Răstignirea” lui Antonello da Mesina, „Madona cu pruncul” a lui Domenico Veneziano, „Sfântul Ieronim în pustiu” de Lorenzo Lotto, „Răstignirea” lui Jacopo Bassano şi „Buna Vestire” de Tintoretto.

Secolul al XVII-lea este reprezentat prin lucrări precum „Tânăra mamă” de Orazio Gentileschi, pictură puternic influenţată de arta lui Caravaggio şi „Lupta lui Hercule cu centaurul Nessus” de Luca Giordano.

„Veacul de aur” al picturii spaniole este prezent la MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI prin trei lucrări de marcă ale lui El Greco: „Sfântul Mauriciu”, „Adoraţia păstorilor” şi „Cununia Fecioarei Maria” despre care se presupune că ar fi fost realizată în ultimul an de viaţă al pictorului.

Arta olandeză se remarcă prin exponatele: „Portretul omului cu tichie albastră” al lui Jan Van Eyck, „O femeie rugându-se” şi „Un bărbat citind” ale lui Hans Memling. Pieter Bruegel Cel Bătrân este prezent şi el prin „Lupta lui Hercule cu leul din Nemeea” şi „Portretul unei femei”. Există de asemenea şi o pictură de Rembrandt, „Haman implorându-i iertare Esterei”.

MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI din Bucureşti deţine de asemenea o colecţie impresionantă de pictură franceză. De menţionat sunt picturile lui Pierre Mignard („Portretul ducelui de Burgundia cu chipul lui Hristos tânăr”), Elisabeth Vigee-Lebrun („Portretul doamnei Aguesseau”) sau ale lui Nicholas de Largilliere („Portretul unui bărbat”).

Program de vizitare:

Miercuri - Duminică între orele 11.00 - 19.00 în perioada mai - septembrie, respectiv 10.00 - 18.00 în perioada octombrie - aprilie.

Închis: luni, marţi, 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, prima şi a doua zi de Rusalii, 1 mai, 15 august, 30 noiembrie, 1, 25 şi 26 decembrie.

Casele de bilete şi standul muzeului se închid cu 30 de minute înainte de închiderea muzeului.

Tarife MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI:

Galeria de Artă Europeană: 8 lei.

Galeria Naţională (Tezaur inclus): 10 lei.

Bilet combinat Galeria de Artă Europeană + Galeria Naţională (Tezaur inclus): 15 lei.

Bilet combinat Muzeul Naţional de Artă al României + Muzeul Colecţiilor de Artă: 20 lei.
  
Gratuit la MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI:

• în prima miercuri a fiecărei luni;
• delegaţiile oficiale, precum şi alte delegaţii cu caracter cultural, în limita programului de funcţionare al muzeului;
• angajaţii reţelei muzeale, ai Ministerului Culturii şi ai serviciilor deconcentrate ale Ministerului Culturii;
• posesori de carduri ICOM vizate pe anul în curs;
• copiii preşcolari (până la vârsta de 7 ani);
• copiii în vârstă de până la 18 ani cu nevoi speciale sau cu handicap, sau cărora li se aplică măsuri sociale de protecţie;
• elevii în vârstă de până la 18 ani, pe perioada vacanţelor;
• elevii şi studenţii cetăţeni români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român;
• posesorii de carduri Euro 26 cu vârsta până la 30 de ani, în ziua de 26 a fiecărei luni, atunci când aceasta nu cade într-o zi când muzeul este închis pentru public, sau în ziua lucrătoare imediat următoare a lunii, dacă data de 26 cade într-o zi când muzeul este închis pentru public;
• persoane adulte cu handicap grav sau accentuat şi însoţitorii persoanelor cu handicap grav sau accentuat (adulţi sau copii);
• elevii şi studenţii la arte plastice;

Reduceri la MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI:

• elevi şi studenţi, inclusiv din învăţământul particular acreditat: 75% reducere (cu legitimaţii vizate pe anul în curs);
• posesorii de carduri Euro 26 în vârstă de până la 30 de ani: 75% reducere;
• persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor: 75% reducere;
• pensionari: 50% reducere;

MUZEUL NAŢIONAL de ARTĂ al ROMÂNIEI, site oficial: www.mnar.arts.ro

Adresă: Calea Victoriei, 49-53, 010082

Informaţii:

Tel: +4 021 313.30.30
Fax: +4 021 312.43.27

Citește și: