Diana Parvulescu
279 vizualizări 17 mai 2015

Noaptea Muzeelor 2015. Noaptea Muzeelor rămâne un punct de interes în calendarul cultural al bucureştenilor, care, sâmbătă seară, au format cozi de câţiva metri în faţa instituţiilor muzeale. Ediţia din 2015 a Nopţii Muzeelor a fost una cu totul specială, pentru că a fost marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din ţară, membre sau încă neafiliate organizaţiei. Astfel, câte o piesă valoroasă din instituţiile muzeale care s-au alăturat protestului a fost acoperită. Acest protest subtil şi inedit a avut scopul de a atrage atenţia publicului şi autorităţilor asupra situaţiei dramatice în care se află muzeele României.

Totodată, protestul este o consecinţă a unui fenomen dramatic, respectiv faptul că, în ultimii zece ani, peste 110 sedii unde funcţionează muzee de tot felul şi zeci de mii de piese din colecţiile mai multor astfel de instituţii au fost deja retrocedate sau sunt în curs de retrocedare, după cum a declarat Dragoş Neamu, directorul executiv al RNMR, într-o conferinţă de presă organizată pe 8 mai, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

Pentru mulţi dintre bucureşteni, traseul pentru Noaptea Muzeelor a început un pic înainte de lăsărea serii, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Astfel, reprezentanţii instituţiei au pregătit o după-amiază plină cu evenimente conexate Nopţii Muzeelor. Vizitatorii au participat la o expoziţie, un Festival al Culturii Thailandeze, un târg al meşterilor populari, dar şi la lansarea ceaiului muzeului, denumit "Bogăţia satului" şi care are la bază iasomia. Ca în fiecare an, din motive de securitate, programul Muzeului Satului nu a fost prelungit pe timpul nopţii.

Şi pentru că Şoseaua Kiseleff a însemnat punctul de pornire pentru "vânătoarea" de muzee - o călătorie prin istorie, artă şi natură, oamenii s-au oprit, în număr mare la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Motivele pentru care bucureştenii au dat curs invitaţiei propuse de organizatorii Nopţii Muzeelor au fost diverse. Unii au vrut să se plimbe, alţii şi-au adus copiii pentru a-i învăţa "cultura de mici", iar anumite persoane au văzut în acest eveniment un bun prilej de a se întâlni cu prietenii, cu care au "redescoperit" cultura şi istoria românească, dar şi tradiţiile.

Astfel, înainte de ora 18.00, bucureştenii s-au aşezat într-o coadă ordonată, în faţa Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pentru a vizita expoziţiile permanente ale instituţiei, dar şi cele temporare, precum "Pe urmele armenilor" şi expoziţia "Ion Anghel". Oamenii au fost atraşi aici şi de mirosul de porumb fiert şi mere coapte, iar cei care au zăbovit un pic mai mult au putut viziona, în curtea interioară a instituţiei, un film documentar.

Muzeului Naţional al Ţăranului Român i-a făcut concurenţă Muzeul de Istorie Naturală "Grigore Antipa". Astfel, coada de persoane care aştepta să viziteze expoziţia temporară de paianjeni şi scorpioni vii - 'Ţesături periculoase' - se întindea până aproape de vecinul său, Muzeul Ţăranului Român. "Foarte frumos. Aici chiar a meritat să stăm la coadă", a spus o doamnă, venită la Antipa cu nepoţica ei, care părea încântată de ceea ce văzuse. Pe de altă parte, vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie "Grigore Antipa" au luat parte la protestul anunţat de RNMR, după ce reprezentanţii instituţiei au acoperit cu o pânză neagră puiul de elefant asiatic, un exemplar valoros al colecţiei Muzeului "Grigore Antipa", fiind o specie periclitată la nivel mondial, potrivit Listei Roşii a Speciilor Ameninţate la nivel Global (The IUCN Red List of Threatened Species).

Mulţi dintre cei care aşteptau să intre la cele două muzee s-au răzgândit şi au decis să meargă la Muzeul Naţional de Geologie, aflat în apropiere, unde aşteptarea nu părea a fi la fel de mare. Aici, bucureştenii au putut pleca "În căutarea ţării de la capătul pământului - Chile", dar au putut admira şi expoziţiile permanente şi o serie de prezentări tematice. Şi acest muzeu s-a alăturat protestului organizat de RNMR, un trunchi de copac pietrificat, un exponat special şi controversat pentru publicul larg, aflat pe un postament impunător al peluzei centrale a instituţiei, fiind acoperit pentru a atrage atenţia asupra situaţia dramatice în care se află muzeele din ţară.

Continuând spre Calea Victoriei, un alt punct de interes pentru împătimiţii "Nopţii Muzeelor" a fost şi Muzeul Naţional "George Enescu". "Câtă lume este în faţă la Enescu. Hai că e bine. Nu mă aşteptam să văd atâţia oameni", a exclamat o tânără, care, împreună cu o prietenă, mergeau în pas grăbit spre Palatul Cantacuzino.

Reprezentanţii instituţiei i-au aşteptat pe bucureşteni cu muzică, artă vizuală şi performance, toate încadrate în evenimentul special "Aeroportul artistic ONIRIA". Chiar dacă prima oră de "îmbarcare" era prevăzută la 19.30, oamenii s-au strâns în faţa clădirii încă de la 18.40, pentru a pleca în călătoria propusă de Muzeul "George Enescu".

Un alt magnet pentru bucureşteni a fost şi Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR). Bucureştenii au putut vizita, de la ora 19.00, Galeria Naţională şi expoziţiile temporare. MNAR s-a alăturat şi protestului ediţiei din acest an a evenimentului şi a organizat, sub titlul "Priveşte arta, arta te priveşte", un periplu mai puţin obişnuit într-o "galerie de neuitat". Această galerie a cuprins ramele şi soclurile unor lucrări care nu mai fac parte din patrimoniul MNAR, pentru că "au plecat în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile".

Vizavi, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I", persoanele aşezate la coadă au fost întâmpinate de domniţe, îmbrăcate în rochii de epocă, cu peruci diverse. Cei care s-au înarmat cu răbdare au luat parte la tururi ghidate şi o expoziţie de arhitectură "Carte şi machete. Teatru şi coregrafie".

Anul acesta bucureştenii au fost atraşi şi de lingourile de aur "standard", expuse într-o casetă specială, în holul sediului Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul evenimentului "Aur din Tezaur". Peste 500 de persoane au aşteptat să admire cele trei exponate, care erau flancate de doi jandarmi, pe care oamenii i-au fotografiat insistent. În cadrul evenimentului, pe un ecran TV amplasat în exterior a putut fi vizionat un film documentar cu tema "Aurul românesc şi BNR", realizat cu sprijinul Televiziunii Române.

Bucureştenii, veniţi în număr mare şi la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), şi-au început "noaptea muzeelor" cu un recital de muzică uşoară şi populară, susţinut de copiii de la Centrul de Muzică din cadrul Centrului Cultural al Ministerului de Interne. Seara a continuat apoi cu un spectacol de balet, realizat de elevele Liceului de Coregrafie "Floria Capsali", şi cu un concert de muzică vocală, susţinut de elevii de la Colegiul de Arte "Dinu Lipatti". Şi la MNIR, vizitatorii au luat parte la protest, Coiful de la Ciumeşti fiind acoperit cu o pânză neagră.

Pentru o seară, Capitala a avut şi un "cimitir vesel". Astfel, în Cimitirul Bellu a fost pus în scenă concertul "Dolce Vita", artişti ai Teatrului de Operetă şi Musical "Ion Dacian" încântându-i pe bucureşteni cu interpretări live ale celor mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă şi musical. Totodată, după spectacol, vizitatorilor le-a fost propusă o "Întâlnire cu Joe Black", film a cărui proiecţie a început la ora 22.30.

Astfel, Irina Baianţ, Florin Budnaru, Ernest Fazekas, Adrian Nour şi Cătălin Petrescu, acompaniaţi de Orchestra şi Corul Teatrului de Operetă şi Musical "Ion Dacian", au interpretat arii din spectacolele de operetă "Contesa Maritza", "Silvia" şi "Prinţesa Circului", de Emmerich Kalman, "Secretul lui Marco Polo", de Francis Lopez, "Liliacul", de Johan Strauss-fiul, precum şi melodii din musicalurile "Mizerabilii", de Claude Michel Schonberg, "Jesus Christ Superstar", de Steve Balsamo, "Notre Dame", de Riccardo Cocciante, "Apocalipsa iubirii", de Ernest Fazekas, dar şi din cea mai recentă premieră a Teatrului de Operetă, celebrul musical "Fantoma de la Operă", de Andrew Lloyd Webber.

În număr neaşteptat de mare, bucureştenii au venit să vadă mormintele unor personalităţi precum Mihai Eminescu, I. L.Caragiale, Liviu Rebreanu, George Coşbuc şi Vladimir Ghika şi au realizat fotografii cu plăcile comemorative. "E bine că au pus povestea", a spus o doamnă, care s-a oprit să citească detalii despre familia Poroineanu.

Potrivit site-ului dedicat evenimentului, printre piesele valoroase care au fost acoperite în semn de protest faţă de situaţia dramatică în care se află instituţiile muzeale s-au numărat tablourile "Tătăroaica", de Nicolae Tonitza, la Artmark, şi "Panseluţe", de Nicolae Grigorescu, la ArtSafari, bustul lui George Enescu, operă a sculptorului Ion Irimescu, la Muzeul de Artă "Vasile Grigore - pictor şi colecţionar", un costum de academician, alcătuit din frac, sabie şi bicorn, purtat de George Enescu ca membru al Academiei Române, începând din 1933, la Muzeul Naţional "George Enescu", şi Troiţa din Burluşi, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Ajuns în 2015 la a 11-a ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

(Serviciul Foto al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Citește și: