3100 vizualizări 9 aug 2014

Robert G. Bell, reprezentantul civil al Secretarului Apărării Chuck Hagel în Europa şi consilier al Misiunii SUA la NATO, a explicat într-o întâlnire la care gândul a luat parte, la Bruxelles, cum se va schimba politica de apărare a Alianţei, prin deciziile cae vor fi luate la summitul de la începutul lunii septembrie, din Ţara Galilor. Bell a explicat importanţa faptului că, deşi NATO nu a trimis masiv trupe la graniţa sa estică, unde ameninţarea Rusiei a devenit persistentă, acest lucru nu înseamnă că Alianţa este slabă. Strategia folosirii acestor „măsuri de reasigurare” – antrenamente comune, nave de război care intră şi ies permanent din Marea Neagră, batalioane în ţările baltice şi Polonia, avioane de luptă prezente în spaţiul aerian baltic, au rolul de a descuraja Rusia să încerce o agresiune similară cu cea din Ucraina. Ele sunt eficiente, în ciuda faptului că au dimensiuni militare reduse, prin faptul că adversarul ştie că angajându-se în conflict pe aceste teritorii, ar declanşa invocarea Articolului 5 NATO (atacarea unui stat membru este un atac asupra întregii Alianţe, iar răspunsul militar este comun).

„Ce înseamnă asta? Că dacă vreun adversar ar fi atât de nechibzuit sau prost sfătuit încât să treacă linia, s-ar ciocni cu aceste trupe militare. Nu ar fi o invazie lipsită de costuri. O dată ce costurile sunt crescute, iar calculele descurajării se schimbă, se declanşează o întreagă panoplie de capabilităţi militare care susţin articolul 5. Deci nu este o chestiune dacă NATO poate să asigure ţările baltice sau Polonia că un adversar nu va face niciun pas în teritoriul lor. Întrebarea este: este adversarul atât de nesăbuit încât să facă acest pas, ştiind că va întâlni o forţă militară a NATO?”, a spus Robert G. Bell.

Robert G. Bell. Foto: Security and Defense Agenda.

Explicaţiile oficialului american vin în contextul în care ţările baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), Polonia, şi într-o oarecare măsură România, susţin la acest summit nevoia de suplimentare a capabilităţilor militare ale NATO pe flancul estic, mutarea de trupe în aceste ţări, pentru a asigura o protecţie reală, nu doar declarativă sau întârziată, în cazul unei agresiuni a Rusiei.

Bell a explicat că o prezenţă militară masivă a forţelor NATO într-o ţară membră este imposibilă, din cauza tratatului NATO-Rusia, pe care însă unii oficiali îl consideră desuet, mai ales că Rusia l-a încălcat în repetate rânduri.

„Avem un acord NATO-Rusia prin care am agreat să nu trimitem un număr substanţial de forţe de luptă, de tip permanent, în statele Alianţei. Dar nicăieri nu se spune să nu existe trupe sau că nici o trupă să nu pună piciorul în vreun stat membru. Restricţia se aplică doar pentru baze permanente. Deci ce a făcut NATO în acest an, pentru a reasigura ţările baltice, Polonia, România şi Bulgaria că articolul 5 este susţinut solid, a fost să organizăm exerciţii şi antrenamente comune prin rotaţie, să trimitem elemente NATO precum avioane de luptă, nave antimină, brigăzi de soldaţi, pentru a exista o prezenţă fizică a trupelor în aer, pe mare şi pe uscat, de la nord la sud. NATO a aprobat imediat un set de 18 măsuri imediate de reasigurare care vor fi menţinute tot anul şi la care contribuie toate cele 28 de state membre”, a declarat Robert G. Bell.

Îngrijorarea ţărilor baltice şi a Poloniei este însă majoră, iar poziţia lor la acest summit al NATO va susţine ideea suplimentării de capabilităţi militare.

„Nu cred în afirmaţiile care spun că NATO nu poate apăra anumite ţări, în cazul unei agresiuni a Rusiei. Dar până la problema apărării, se pune problema descurajării. Şi dacă ţii cont că articolul 5 al NATO este solid, că NATO are o vastă superioritate convenţională asupra Rusiei, care până de curând a avut o armată în declin, dar care în ultimii 5 ani sub Putin şi-a revenit, iar rezultatele le vedem acum în Ucraina, sau că există garanţia supremă a poziţiei nucleare a Alianţei, trebuie să îţi pui întrebarea: cine va trimite tancuri peste frontiera baltică? Nu cred că Rusia ia în calcul aşa ceva”, consideră însă oficialul american.

Exemplul său face referire la istoria relaţiei NATO cu Rusia: „În timpul Războiului Rece, SUA au menţinut o brigadă în Berlin. Nu cred că vreo evaluare militară sugera vreodată că acea brigadă e capabilă să învingă Armata Roşie. Dar brigada din Berlin a avut scopul de a asigura asupra faptului că dacă URSS ar fi fost atât de nesăbuită încât să încalce tratatul şi să trimită forţe militare, ar fi angajat trupele NATO, iar consecinţele ar fi fost imprevizibile în ce priveşte cum ar fi putut să escaladeze conflictul. Efectul de descurajare al acestui lucru a fost foarte puternic, timp de 30 de ani”.

Cum arată „Războiul hibrid” – noua provocare a NATO, venită din partea Rusiei

Robert G. Bell a vorbit şi despre planurile Alianţei de a-şi schimba arhitectura de securitate, pentru a face faţă acestor noi provocări venite din partea Rusiei, aşa cum le afişează ea în Ucraina.

Cu Ucraina, începem un nou ciclu în ce priveşte politica de apărare a NATO. Baza acestui ciclu este un document despre liniile politice, care stabileşte ce este pregătit NATO să facă, care este nivelul său de ambiţie, care sunt aşteptările despre ţintele de alocare a resurselor. Primul pas este deci să ajungem la un acord politic. Imediat ce summitul din Ţara Galilor se termină şi se ajunge la un consens politic, vom trece la actualizarea acestor linii politice, care au fost ultima oară stabilite în primăvara anului 2011, iar de atunci lumea s-a schimbat mult. După summitul de la Lisabona, din 2010, a existat un consens politic, vizibil chiar la întâlnirea dintre Obama şi preşedintele rus de atunci, Medvedev, că se poate dezvolta o colaborare strategică cu Rusia, că NATO nu priveşte nicio ţară ca pe un adversar. Adaptarea acestor linii politice acum, la 6-7 luni de la începutul crizei din Ucraina, va fi o muncă majoră”.

Robert G. Bell a descris exact cum arată provocarea pe care Rusia o arată lumii întregi, şi deci NATO, sub forma agresiunii care are loc în Ucraina. Oficialul a explicat că NATO trebuie să decidă la acest summit şi să găsească soluţii prin care să o contracareze:

„Îngrijorarea acum este că ce vedem în Ucraina este un model militar diferit, asimetric, de agresiune neatribuită, cu forţe surogat, sprijin ascuns, atacuri cibernetice, oameni în verde fără însemne militare, la care se adaugă campanii de propagandă şi presiuni economice, politice, precum şi presiune militară deschisă la frontieră, pentru trimiterea mesajului. Ba chiar invocarea ameninţării cu opţiunea nucleară. Problema este ce trebuie să facem noi ca descurajarea să fie eficientă nu doar împotriva a 20.000 de trupe care ameninţă să treacă graniţa, ci şi pentru situaţii ca cea descrisă din Ucraina, pe care am văzut-o şi în Georgia, în Transnistria. La asta lucrăm acum, la contracararea războiului de tip hibrid, la planurile de contingenţă, la liniile politice pe care le vom actualiza, iar aceste lucruri vor stabili ce tip de capabilităţi politice, militare, civile, trebuie să aibă NATO pentru a avea o descurajare eficientă împotriva acestui tip de război”.

 

Citește și: