Anca SIMINA
8274 vizualizări 4 iul 2013

După contrele de după-amiază legate de referendumul din 2012 interpretat în cheia rezultatelor recensământului publicate astăzi, preşedintele Traian Băsescu s-a lansat în primul tir al acuzaţiilor deschise la adresa Guvernului şi a premierului Victor Ponta post-angajament de coabitare.

"Se continuă a se fura prin lege", a reproşat şeful statului, vorbind de "un aranjament cu Rompetrol" prin care s-ar fi pierdut, în opinia sa, 380 de milioane de euro, dar şi de recenta ordonanţă 81 prin care s-au transferat 2800 de hectare de la Academia de Cerecetări Agricole la Consiliul Judeţean Brăila, condus de liderul PSD Gheorghe Bunea Stancu. 

Pe Victor Ponta pe de altă parte l-a criticat aspru pentru "turneul catastrofal din punct de vedere al eficienţei şi al imaginii" din care tocmai s-a întors din Asia pentru care, susţine Traian Băsescu, nu a avut mandat. "A plecat fără mandat, deşi CCR a precizat clar că trebuie să aibă mandat. Sunt lucruri care nu se pot tolera", a reclamat preşedintele la Digi 24.

"România a putut părea puţin penibilă"

Dincolo de lipsa unui mandat de la Cotroceni, Băsescu a criticat atât temele lansate de Ponta în fiecare ţară pe care a vizitat-o săpămâna trecută, cât şi modul cum a ales să lege aceste vizite şi, implicit, mesajul transmis astfel cancelariilor respective.

La discuţiile de la Baku, preşedintele reclamă că prim-ministrul s-a dus "cu un combinat în traistă": " A spus că acoperă eşecul Nabucco lansând tema Oltchim", a comentat el.

În privinţa vizitei la Astana, Băsescu susţine că mesajul Ponta ar fi fost reducerea datoriei pe care compania de stat KazMunaiGaz o are către Guvern după preluarea grupului Rompetrol de la Dinu Patriciu - "Frate, am rezolvat-o mai ieftin".

Cât despre vizita oficială la Beijng, preşedintele a reclamat că propunerea unui parteneriat strategic cu China făcută de Ponta ar echivala cu renunţarea la parteneriatul strategic încheiat cu Statele Unite. Un alt reproş a vizat invitarea chinezilor să investească în proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. "Câtă minte îţi trebuie să ştii că avem tehnologii diferite? Chinezii utilizează uraniu îmbogăţit, iar România uraniu neîmbogăţit. N-o să vedem reactoare construite de chinezi în România. Dar să spunem că năvălesc chinezii şi ne construiesc nouă reactoarele 3 şi 4; suntem dependenţi de combustibil în momentul acela. România nu produce uraniu îmbogăţit", a spus Băsescu.

În rezumatul prezidenţial, turnelul lui Victor Ponta a fost "catastrofal". "Te duci în Azerbaidjan cu un combinat în traistă, te duci în Kazahstan şi spui "V-am tăiat 380 de milioane de dolari din datorie" şi te duci în China şi spui "Facem un parteneriat strategic". Probabil vor să îl înlocuiască pe cel cu SUA. Nu ne mai înţelege nimeni. România a putut părea puţin penibilă. Greu ajungi la o astfel de performanţă", crede Băsescu, care a admis însă că recenta vizită la Berlin a lui Ponta " a fost un câştig pentru România".

Băsescu, nemulţumit de "premierul constatator": "Mai are nevoie de ani buni să ajungă acceptabil"

În privinţa deciziilor de la Bucureşti, preşedintele s-a declarat nemulţumit atât de memorandumul cu grupul Rompetrol, aprobat prin lege de parlamentari şi întors de la promulgare, cât şi de transferul terenurilor agricole la CJ Brăila. "Peste un an sau doi o să-l treacă în domeniul privat, iar când se uită povestea va fi dat în contul unor eventuale despăgubiri sau dat clientelei politice". Mai ales că de la 1 ianuarie 2014 preţurile cresc şi acolo nu-i orice pământ, e pământ folosit pentru cercetare", şi-a avansat Băsescu public suspiciunile.

Concluzia preşedintelui: "sunt mai bun ca prim-ministru decât el". Mai întâi în glumă - "eu n-am nevoie să mă pregătesc pentru funcţia de prim-ministru, sunt pregătit" - , apoi foarte serios. "El ştie că-s mult mai bun ca prim-ministru decât el. El mai are nevoie de ani buni ca să ajungă măcar un prim-ministru acceptabil. Aş vrea să treacă de stadiul de agent constatator. El constată: sunt salarii uriaşe la nişte bugetari. Nu s-a întâmplat nimic. Sergentul din stradă constată când ai trecut pe roşu. Ăla măcar face un proces verbal şi-ţi dă o amendă. El zice: "Sunt neajunsuri nu-ştiu-unde". Fără niciun efect. Eu i-aş spune "Vezi că a început să crească şomajul, fondurile europene vin banii pe facturi din timpul Guvernului Boc, poate faceţi şi voi nişte facturi, iar 50% până la sfârşitul anului rată de absorbţie e greu de atins când astăzi ai 15%". Nu-mi plac prim-miniştrii constatatori", a spus Băsescu.

În plus, la un an de la criza politică declanşată în iulie 2012, preşedintele a făcut, indirect, referire la premier în contextul în care a susţinut că "ar fi corect ca cineva să răspundă în faţa instanţei pentru actele normative semnate" atunci.

Citește și: