Diana Grigore
724 vizualizări 16 sep 2019

„Socialismul urăşte libertatea. Mai nou, PSD vrea să bage oamenii săraci la închisoare, adică propriul său electorat. Statul poliţienesc visat de Orlando Teodorovici va consolida regimul sclavagist care-i trimite la puşcărie pe toţi cei care n-au bani să plătească faimoasa contribuţie la asigurări de sănătate. Români simpli, tromboniţi cu atâtea minciuni, descoperă acum că serviciile medicale nu-s deloc gratuite. Ce primim, în schimbul banilor plătiţi? Infecţii nosocomiale. Dar degeaba vrei tu piaţă liberă şi competiţie între furnizorii asigurărilor de sănătate, zice Ministrul Discotecă! Întâi marchezi banul la Stat şi apoi mai vedem noi”, a scris Mihail Neamţu, pe Facebook.

El a adăugat că PSD „ îţi dă cu o mână ca să-ţi ia cu două”.

„Pentru că-n vistieria statului suflă vântul, Ministrul Finanţelor vrea să-i aresteze la graniţă pe cei care au părăsit plantaţia sclavagistă a PSD”, a conchis Neamţu.

Eugen Teodorovici a depus, în procedură de urgenţă, la Senat un proiect de lege care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu virează la timp contribuţiile care sunt reţinute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor şi alte venituri.

Iniţiativa legislativă a ministrului de Finanţe propune modificarea şi completarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Citește și: