Sorina Ionaşc
140818 vizualizări 25 mai 2014

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, după alegerile pentru PE, că vrea să discute cu PDL şi PPDD despre cine va fi susţinut pentru funcţia de comisar european, el arătând că "nu poate fi o decizie a peşedintelui Băsescu, care a luat 6% la alegeri".

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Liderul PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, a declarat că oferta PSD privind refacerea USL reprezintă "o invitaţie otrăvită", fiind vorba despre o etapă din destructurarea PNL pe care o doresc social-democraţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele PSD Victor Ponta a anunţat, duminică seară, după alegerile pentru PE, că fostul liberal Ovidiu Silaghi, pe care l-a numit "candidatul USL", a câştigat categoric colegiul pentru Camera Deputaţilor din Satu Mare.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirmă că formaţiunea va avea "probabil" două mandate de europarlamentar şi că reprezentaţii săi vor fi în Parlamentul European "când se vor negocia nu numai posturi, ci şi strategii ale UE".

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Câteva sute de persoane din R. Moldova care deţin cetăţenia română nu au putut vota, duminică, la Chişinău, întrucât la ora închiderii urnelor se aflau încă la coadă. O tânără din Chişinău, care are şi cetăţenie română, a povestit că a reuşit să voteze la secţia de la Ambasada României cu 5 minute înainte de închiderea urnelor de vot, după ce a stat trei ore la coadă. "În acel moment mai aşteptau peste 100 de persoane. Lumea era revoltată şi foarte nemulţumită. Toată ziua a fost situaţia asta, multă îmbulzeală, oamenii au stat câte trei la coadă, fără să primescă apă, nimic. Au aşteptat la coadă şi persoane în vârstă, care nu au fost lăsate să intre în faţă să voteze, doar mamele cu copii mici au putut", a spus tânăra.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Liderul PNL Gorj, senatorul Dian Popescu, susţine că liberalii trebuie să continue "războiul", şi nu să revină alături de PSD, el adăugând că liderul Crin Antonescu are toată susţinerea sa pentru a candida la Preşedinţie dacă va dori acest lucru.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, susţine că nu are "nicio problemă" cu refacerea USL, în condiţiile în care social-democraţii au o colaborare "bună" cu PNL în Consiliul Judeţean Cluj şi în Consiliul Local Cluj-Napoca.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seară, că de luni liderii PSD sunt dispuşi să se aşeze la masă cu liderii PNL care doresc refacerea USL, spunând că ar trebui să plătească cei care au jucat la poker soarta Uniunii şi au pierdut la cacealma.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Elena Băsescu a scris, duminică, pe pagina sa de Facebook, că rezultatul euroalegerilor a arătat că a luat decizia corectă atunci când a hotărât să nu candideze ca independent, pentru că o eventuală intrare a sa în competiţia electorală ar fi aruncat PMP sub pragul de 5%.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, spune că aşteaptă rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare înainte de a se pronunţa în legătură cu o eventuală demisie a liderului partidului, Crin Antonecu, adăugând însă că refacerea USL nu are nicio legătură cu situaţia actuală.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Liderul PSD Covasna, Horia Grama, se pronunţă pentru refacerea USL, spunând că "a fost mişcarea lui Antonescu" de a ieşi din alianţă, fapt pentru care "PNL a fost clar sancţionat de electorat", dar este de văzut "cât îşi asumă din această greşeală" liderul liberal.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile europarlamentare, a fost, până la ora 21.00, la închiderea urnelor, de 32,16%, din care 28,69% în mediul urban şi 36,88% în rural, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezenţa la vot în Capitală la 21.00, ora închiderii urnelor, a fost de 26,93%, mai mare decât participarea la alegerile europarlamentare din 2007 şi 2009, când s-au prezentat la urne 21,15%, respectiv 15,92% dintre alegători.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că PNL nu poate fi ademenit cu un loc călduţ la guvernare, precizând că nu va lăsa România "pe mâna baronilor roşii".

"Indiferent de rezultatul acestor alegeri, îi asigur pe români, pe cei care au votat PNL, că PNL îşi va respecta demnitatea, principiile şi hotărârile, că PNL nu ia mită, că PNL este singurul partid care pe baza principiilor şi în virtutea unor valori, a fost capabil să părăsească o guvernare şi ca atare nu poate fi ademenit cu un loc mai mult sau mai puţin călduţ la guvernare. Nu vom lăsa România pe mâna baronillor roşii. PNL va fi, aşa cum e consacrat, principala forţă politică în luptă în continuare în toamna acestui an, împotriva pesedizării României", a spus Antonescu.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezenţa la vot în Capitală la 21.00, ora închiderii urnelor, a fost de 26,93%, mai mare decât participarea la alegerile europarlamentare din 2007 şi 2009, când s-au prezentat la urne 21,15%, respectiv 15,92% dintre alegători.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Cea mai mare prezenţă s-a înregistrat în: Olt - 46,57%, Ilfov - 42,26%, Mehedinţi - 40,17%, Teleorman - 39,84% şi Giurgiu - 39,12%. Cea mai scăzută prezenţă s-a înregistrat în: Maramureş - 25,31%, Tulcea - 27,12%, Ialomiţa - 27,66%, Timiş - 27,94%, Vaslui - 28,22%.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezenţa la vot, la nivel naţional, la alegerile europarlamentare, a fost, până la ora 21.00, la închiderea urnelor, de 32,16%, din care 28,69% în mediul urban şi 36,88% în rural, potrivit datelor comunicate de Biroul Electoral Central.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, după închiderea urnelor de vot la euroalegeri, că acest partid nu este un proiect al europarlamentarelor, ci un proiect pe termen mediu şi lung şi va fi un partid la guvernare în 2016.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Deputatul Elena Udrea a declarat că PMP este singurul partid de centru-dreapta care a crescut în campanie şi este formaţiunea căreia i se datorează prezenţa mai mare la urne şi a făcut apel pentru unirea opoziţiei pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, după închiderea scrutinului la euroalegeri, că doreşte să mulţumească în primul rând militanţilor care au crezut în acest partid "lovit şi din interior şi din afară", care a dus în aceste luni bătălia pe mai multe fronturi.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu comentează estimările rezultatului alegerilor europarlamentare conform exit-poll-urilor, spunând că despre rezultate se va vorbi mâine, poate şi la noapte şi face apel la reprezentanţii PNL în secţiile de votare să fie vigilenţi.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Preşedintele executiv al PSD, Liviu dragnea, şi fostul şef al statului Ion Iliescu au comentat exit-poll-urile la europarlamentare, apreciind scorul PSD şi susţinând că cetăţenii ”au taxat greşeala PNL de a ieşi din USL”.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL TVR: PSD - 41,01%, PNL - 14,92%, PDL - 11,82%, UDMR- 7,1%, Mircea Diaconu - 6%, FC - 2% (nu intră în PE)

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL Antena 3: PSD - 42,4%, PNL - 13,3%, PDL - 11,5%, PMP - 6,3%, UDMR - 6,2%, Mircea Diaconu 4,3%

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL CSCI, România TV: PSD - 43%, PNL - 14%, PDL - 12%, PMP - 7% 

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE EXIT POLL Realitatea TV: PSD - 41,5%, PNL - 16%, PDL - 13%, PMP - 8% 

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE În EXIT POLL -ul comandat de TVR la ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014,  CURS dă următoarele cifre pentru ora 18,30:

PSD - 41,5 %

PNL - 15,5%

PDL - 11,5%

PMP - 5,5%

UDMR - 7,5%

Mircea Diaconu - 6,5%

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE În EXIT POLL -ul comandat de TVR la ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014,  CURS dă următoarele cifre pentru ora 18:

PSD - 38 la sută

PNL - 19,2 la sută

PDL - 13,2 la sută

PMP - 9 la sută

UDMR - 6 la sută

Mircea Diaconu - 5 la sută

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE LIVE. Găsiţi aici informaţii în timp real despre prezenţa la vot, rezultate şi exit-poll-uri la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014

ALEGERI EUROPARLAMENTARE. UPDATE. Potrivit datelor obţinute de Operations Research la ora 16:30, procentele obţinute de partide la europarlamentare sunt următoarele: PSD -43%, PNL - 13%, PDL - 12%, PMP -7%, UDMR - 6%, PPDD - 4%, Forţa Civică - 2%, PRM - 2%.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Institutul de sondare CSCI a făcut publice exit poll-urile de la alegerile europarlamentare de la ora 16:30. Potrivit acestor, PSD conduce cu 44%, pe locurile 2 şi 3 se află, la egalitate, PDL şi PNL cu 12% din voturi. UDMR are 6%, PMP a obţinut 5% din voturi, Forţa Civică şi PPDD, câte 2% din voturi. Independentul Mircea Diaconu a primit, potrivit exit pollului de la 18:30, 5% din voturi.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Prezenţa la vot la ora 16:00 a fost de 18,41%, cu patru puncte procentuale mai mare decât la alegerile din 2009, când procentul celor care votaseră până la aceeaşi oră era de 14,95, anunţă BEC. Prezenţa la vot în Capitală la ora 16.00 a fost de 16,36%, mai mare decât participarea la alegerile din 2007 şi 2009, când s-au prezentat la urne 13,85% şi, respectiv, 9,98% dintre alegători.

Prezenţa la vot în Capitală, pe sectoare:

Sectorul 1: 21,04%
Sectorul 2: 16,64%
Sectorul 3: 14,82%
Sectorul 4: 16,61%
Sectorul 5: 13,20%
Sectorul 6: 17,19%

Judeţele cu cea mai ridicată prezenţă la vot la ora 16:00 sunt:

Olt: 25,07%
Ilfov: 23,75%
Mehedinţi: 22,92%
Dâmboviţa: 22,51%
Prahova: 21,39%

Judeţele cu cea mai mică prezenţă la vot sunt:

Ialomiţa: 14,11%
Maramureş: 14,52
Timiş: 15,38%
Arad: 15,59%
Buzău: 15,62%

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE  Potrivit datelor parţiale ale EXIT-POLL Antena 3, valabile pentru ora 14:30, opţiunile exprimate de cei care au mers la vot sunt: PSD - 43%, PDL - 13%, PNL -13%, PMP - 8%, UDMR - 5%, celelalte partide fiind sub pragul electoral. Dintre independenţi, Mircea Diaconu are un procent de 4%, procent care îi asigură un fotoliu de eurodeputat.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. UPDATE Institutul de sondare CSCI (Centrul de studii şi cercetări Infopolitic) a difuzat primele rezultate exit-poll de la euroalegeri, la comanda România TV. Potrivit acestora, alianţa electorală PSD-UNPR-PC a obţinut 44%, PDL şi PNL se bat pentru locul doi, cu 12%. Aceleaşi rezultate exit poll furnizate de CSCI, pentru ora 14.30, arată că PMP şi UDMR au obţinut câte 6%, iar Mircea Diaconu 5%. Insitutul CSCI va furniza rezultatele finale la exit poll la ora 21.00.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. În acelaşi studiu, PDL şi PMP ar fi la o diferenţă de doar un procent, democrat-liberalii fiind preferaţi de 12% din electorat, iar partidul Elenei Udrea de 11 procente.

Singurul candidat independent care ar câştiga un loc în Parlamentul European ar fi Mircea Diaconu, fiind cotat cu 4% dintre voturi. PPDD (4%), FC (3%) şi PRM (2%) ar rata intrarea în PE, obţinând sub pragul de 5 la sută.

În statisticile CSCI, casă de sondare agreată de PSD, se arată şi cum a evoluat intenţia de vot pentru fiecare partid. Astfel, alianţa PSD-PC-UNPR s-a menţinut peste 41%, înregistrând o creştere uşoară de două procente din februarie până în mai. PNL a oscilat, în această perioadă, între 14-15 la sută, iar PDL între 10-13 la sută. O evoluţie concretă a avut-o PMP, pornind de la 8 procente în februarie şi ajungând la 11 la sută la sfârşitul lunii mai.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. 18.226.995 de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, duminică, pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European dintr-un un număr de 572 de candidaţi din partea a 15 formaţiuni politice şi opt candidaţi independenţi. Votul a început la ora 07:00.

Pe parcursul întregii zile de duminică, gândul va prezenta în timp real desfăşurarea procesului de votare, iar editorialiştii Cristian Tudor Popescu, Florin Negruţiu şi Claudiu Pândaru vă vor ţine la curent cu ultimele informaţii într-o serie de ediţii speciale GÂNDUL LIVE, la orele 11:30, 17:00 şi 21:00, când vor comenta la cald REZULTATE şi EXIT POLL la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. De asemenea, puteţi citi comentarii LIVE ale jurnaliştilor gândul.

Reprezentantul PNL într-o secţie de votare din judeţul Gorj a fost luat de o ambulanţă, duminică, şi dus la spital după ce i s-a făcut rău în timpul procesului electoral.

Incidentul a avut loc la secţia de votare nr. 191 din comuna Crasna.

Premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana Sârbu, au votat, duminică, la Şcoala 17, "Pia Brătianu", din Bucureşti, preşedintele PSD declarând că miza alegerilor este foarte importantă şi că el se aşteaptă ca schimbările din anul 2014 să fie în bine.

Ei au venit la vot împreună cu fata cea mică, Irina.

După vot, premierul a spus că a votat pentru faptul că în 2014 se schimbă şi România, dar şi Europa.

Liderul PSD Harghita, ministrul Mircea Duşa, a votat la secţia de votare din incinta Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Topliţa, pentru europarlamentari care "să reprezinte interesele naţionale şi să nu voteze împotriva României''.

Mircea Duşa a votat la Topliţa, localitate în care s-a născut şi pe care a condus-o, în calitate de primar, în perioada 1996 – 2000, funcţie pe care a abandonat-o pentru a deveni prefectul judeţului Harghita începând din 2001 şi până în 2004, când a fost ales deputat, fiind singurul parlamentar român din judeţ.

Un număr de 46 de persoane aflate în arestul Poliţiei Judeţene Constanţa şi alte trei persoane arestate la domiciliu au votat, duminică, la europarlamentare, în timp ce la Penitenciarul Poarta Albă şi-au exprimat acest drept aproape 1.000 de deţinuţi, între care Cristian Borcea şi Victor Becali.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanţa, Carmen Şerbănescu, a declarat că în judeţ sunt 31 de persoane aflate în arest la domiciliu, dintre care trei au solicitat să voteze şi şi-au exercitat acest drept.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a votat, duminică dimineaţă, împreună cu soţia şi cu secretarul general al partidului, Gheorghe Flutur, la ora 09:30 la Liceul I. L. Caragiale, arătând că îi invită pe toţi românii să-şi manifeste voinţa politică.

"Am votat pentru viitorul european al României şi pentru viitorul fiecărui cetăţean al acestei ţări. Europa în fiecare casă înseamnă bunăstare în fiecare casă, mai mulţi bani pentru şcoli şi pentru drumuri. De aceea, îi invit pe toţi românii să vină să-şi manifeste voinţa politică prezentându-se astăzi la vot", a spus Blaga, după ce a votat.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a votat la secţia amenajată la Primăria comunei harghitene Cârţa, în care pe vremuri a funcţionat maternitatea unde s-a născut, el spunând că şi-a dat votul pentru prezenţa comunităţii maghiare în PE şi "cu gândul la modificările care vor urma la nivelul UE".

Kelemen a mers la vot la secţia amenajată în sediul Primăriei Cârţa, judeţul Harghita, alături de soţia lui şi de fetiţa lor, Hanna.

"Am votat pentru o Uniune puternică, pentru o prezenţă a comunităţii maghiare în PE, cu gândul de a asigura în continuare pace, stabilitate şi prosperitate în acelaşi timp, cu gândul la modificările care vor urma la nivelul UE. Comunităţile etnice şi lingvistice au un rol important în UE, aduc inclusiv o bogăţie pentru fiecare ţară, pentru fiecare naţiune, iar noi credem că schimbările care vor urma trebuie să meargă şi în direcţia aceasta, să fie în preocuparea Comisiei, a Parlamentului soarta comunităţilor etnice, inclusiv soarta comunităţii maghiare din România. Aceastea sunt azi gândurile noastre şi sunt convins că vom avea un rezultat bun", a afirmat Kelemen.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a votat pentru cea mai bună echipă şi cel mai bun program, el făcând totodată apel ca oamenii să meargă la vot, apreciind că alegerile europarlamentare sunt chiar mai importante decât cele interne.

”Am votat pentru cea mai bună echipă, pentru cel mai bun program. Dar cel mai important este că m-am prezentat să votez”, a declarat Crin Antonescu, după ce şi-a exercitat votul la o secţie deschisă la Şcoala nr. 73 Barbu Delavrancea din Bucureşti.

El a spus că exprimarea votului este un gest civic şi a făcut apel ca românii să meargă la vot.

”E clar din toate evaluările că vom avea din nou o prezenţă mică, sper însă să nu fie neobişnuit de mică”, a arătat Antonescu.

Vicepreşedintele PSD Ioan Rus a votat la secţia 160 din Cluj-Napoca, pentru "primul pas spre normalitate", în urma căruia "combatanţii" să fie capabili "să depăşească faza bătăliei în tranşee" şi să comunice aşa cum comunică reprezentanţii Parlamentului European.

Ioan Rus a mers la secţia 160 din Cluj-Napoca alături de europarlamentarul Corina Creţu şi de alţi social-democraţi.

"Am votat pentru a se întâmpla primul pas spre normalitate. Următorul pas se va întâmpla mai târziu. Normalitatea înseamnă capacitate de dialog. Momentan, în România, tranşeele între combatanţi sunt atât de mari că nu se mai văd combatanţii. Sunt convins că vom depăşi faza bătăliei în tranşee şi vom intra într-o zonă în care să fim capabili şi noi, acasă, să comunicăm aşa cum sunt ei capabili în PE să comunice. Pasul următor spre normalitate va fi în acest an", a declarat Rus.

Europarlamentarul Corina Creţu, prima pe lista de candidaţi a Alianţei PSD-UNPR-PC pentru alegerile de duminică, a votat la secţia 160 din Cluj-Napoca, ea spunând că şi-a exprimat opţiunea electorală pentru ca "Europa să fie mai aproape de nevoile cetăţenilor".

Corina Creţu a ajuns la secţia 160 din Cluj-Napoca însoţită de soţul ei, Ovidiu Rogoz, de ministrul pentru Dialog Social Aurelia Cristea, de vicepreşedintele PSD Ioan Rus şi de lideri ai PSD Cluj.

"Mi-a făcut mare plăcere să votez la Cluj, în Ardeal. Votăm pentru o Românie puternică, pentru o Europă puternică, o Europă care să fie mai aproape de nevoile cetăţenilor, să depăşim această perioadă de austeritate care a produs atâta suferinţă, o Europă în care deciziile să fie legate de creşterea economică şi de crearea locurilor de muncă", a afirmat europarlamentarul.

Vicepremierul Liviu Dragnea, lider PSD, a votat, duminică dimineaţă, la Liceul Xenopol din Bucureşti, declarând ulterior că a votat pentru "cei care în final, prin munca lor, vor ajuta la bunăstarea României" şi precizând, legat de alegeri, că "lucrurile sunt foarte bine organizate".

Dragnea a venit singur la vot. Liderul PSD a declarat, că a votat pentru "o ţară puternică în Europa". "Am votat pentru cei care, în final, prin munca lor, vor ajuta la bunăstarea României", a spus Dragnea.

Întrebat dacă se ocupă de organizarea alegerilor, el a spus că acest lucru este în atribuţiile vicepremierului Gabriel Oprea, precizând că, din discuţiile cu acesta, "lucrurile sunt foarte bine organizate".

Liderii PSD Cluj au reclamat Poliţiei că o dubiţă pe care erau lipite afişe electorale ale PMP era oprită, duminică dimineaţă, pe o stradă din Cluj-Napoca, iar şoferul acesteia a adresat injurii unui reprezentant al social-democraţilor clujeni.

Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horea Nasra, a declarat că duminică dimineaţă a observat o dubiţă care staţiona pe o stradă din cartierul Gruia, aceasta fiind "tapetată" cu afişe electorale ale PMP.

Ilie Năstase, candidat al Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC pentru mandatul de senator din colegiul 8 din Sectorul 4 al Capitalei, post rămas vacant după demisia lui Dan Voiculescu, a votat, duminică dimineaţă, el spunând că nu are emoţii pentru că ştie cine este şi ce a făcut.

Ilie Năstase a venit la ora 8.30 la secţia de votare de la Şcoala nr. 190 de la Big Berceni însoţit de ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, de liderul PC Daniel Constantin şi de primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Procesul de votare la secţiile 158 şi 159, din cadrul Şcolii nr. 181, din Sectorul 1 al Capitalei, a fost întrerupt pentru zece minute, după ce preşedinta biroului electoral al secţiilor a suspectat că se confruntă cu un caz de turism electoral, potrivit unor oficiali din MAI.

Conform sursei citate, preşedinta biroului electoral al secţiilor a observat, în perimetrul de 500 de metri al şcolii, un autocar în care se aflau mai mulţi angajaţi ai unei firme de pază, iar pentru că i s-a părut suspect, aceasta a decis întreruperea votării.

Elena Băsescu a scris, pe Facebook, despre incidentul în care a fost implicat preşedintele Traian Băsescu la Constanţa, când a fost scuipat de un bărbat, spunând că acesta arată "până unde poate ajunge mizeria morală a PSD" şi precizând că "votul de dumunică este o chestiune de supravieţuire".

"Incidentul de la Constanţa arată până unde poate ajunge mizeria morală a unui partid de infractori, hoţi, corupţi, incompetenţi şi oameni fără Dumnezeu aşa cum sunt cei de la PSD", a scris fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, pe pagina de socializare.

Peste 581.000 de locuitori din Argeş sunt aşteptaţi la vot, duminică, pentru a alege un nou preşedinte al Consiliului Judeţean, după ce Constantin Nicolescu a pierdut mandatul pe motiv de incompatibilitate, în alte 18 de judeţe fiind organizate alegeri parţiale pentru primari sau consiliile locale.

Bucureşteni din Sectorul 4, precum şi o parte a locuitorilor din judeţele Ilfov, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Satu Mare şi Timiş sunt aşteptaţi la urne, duminică, şi pentru alegerea a cinci deputaţi şi a trei senatori, pentru posturile de parlamentar în aceste colegii confruntându-se 53 de candidaţi.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 REZULTATE Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Operation Research, în perioada 21-22 mai, PSD-PC-UNPR ar câştiga euroalegerile cu 45%, cel mai mare scor din toate studiile realizate. În aceeaşi analiză, PNL ar obţine 15%, în timp ce PMP şi PDL ar fi la egalitate, cu 10%. La fel ca în cazul celorlalte sondaje, PRM şi FC nu ar avea reprezentanţi în Parlamentul European, obţinând doar 3-4%, adică sub pragul electoral.

Mircea Diaconu însă rămâne singurul candidat independent care va ajunge la Bruxelles, acesta fiind votat de 6% din electorat.

Acelaşi sondaj realizat de Operation Research arată că prezenţa la vot va fi în jur de 30%.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 REZULTATE .  Un alt institut de sondare, CURS şi Avangarde, a analizat intenţia la vot la alegerile din 25 mai, la cererea Televiziunii Publice. Astfel, după sondajele realizate în perioada 16-18 mai de CURS şi Avangarde, reiese faptul că alianţa electorală PSD-PC-UNPR ar câştiga majoritatea mandatelor, cu un procent de 44%. Liberalii s-ar clasa pe al doilea loc, cu 17%, un procent apropiat de scorul pe care aceştia şi l-au propus. Doar 14% ar obţine PDL, iar PMP ar fi votat de 8 la sută din electorat.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014 REZULTATE . La cererea PDL, institutul de sondare CSOP a intervievat 1.055 de cetăţeni cu drept de vot, în perioada 25 aprilie-2 mai. Potrivit statisticilor, mai mult de jumătate dintre respondenţi nu sunt interesaţi de clasa politică, în timp ce 37% sunt pasivi, declarând că nu sunt nici interesaţi, nici neinteresaţi de politicieni.

În ce priveşte intenţia de vot la alegerile europarlamentare 2014, alianţa electorală PSD-PC-UNPR ar fi votată de 38% dintre români. Pe locul doi în sondajele CSOP s-ar clasa PDL, cu un procent de 16%, în timp ce liberalii ar obţine 15%. PMP, condus de Elena Udrea, ar câştiga un procent de 9%, iar partidului lui Dan Diaconescu abia ar scoate 5%. Acelaşi sondaj arată că PRM şi FC ar rata intrarea în Parlamentul European, câştigând doar 4%, respectiv 2%.

Tot la cererea TVR, CURS şi Avangarde vor prezenta REZULTATE EXIT POLL ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014, duminică, 25 mai.

Citește și: