Cristian ANDREI
7188 vizualizări 8 dec 2012

“Sunt sigur de asta. Vom avea cea mai semnificativă majoritate pe care vreodată o forţă politică a avut-o în Parlamentul României. Va fi mai mare decât a avut FSN în 1990. O să vedeţi”, a decretat preşedintele PNL, Crin Antonescu. Iar din teritoriu raportările către centru indică “producţii de parlamentari ai USL” de 100% în 17 judeţe ale ţării. Liderii Uniunii încearcă să transforme voturile oamenilor în cât mai multe mandate în viitorul Parlament. Spre exemplu, dacă într-un judeţ USL va lua pe vot politic 60%, în mandate votul se poate transforma în 100% din mandatele din judeţul respectiv.

„Vom lua toate mandatele, zece la Camera Deputaţilor, patru la Senat”, a spus pentru gândul preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Sigur de victoria totală în judeţul pe care-l conduce este şi preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan. „Sigur USL va câştiga cele opt colegii, iar ţinta mea este câştigarea tuturor mandatelor”, a declarat pentru gândul Oprişan.

De la Iaşi, primarul Nichita, aflat în echipă cu vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, promite 17 parlamentari în viitorul Parlament. Scorul USL în judeţ, de aproximativ 65%, se va transforma astfel în 100% din mandatele puse în joc.

Din Mehedinţi, după valul de primari care s-au alăturat USL, situaţia se anunţă la fel de roz pentru Uniune. „Vom câştiga toate mandatele din judeţ, patru la Camera Deputaţilor şi cele două pentru Senat”, a declarat pentru gândul preşedintele CJ Adrian Duicu.

Judeţul vecin, Caraş-Severin, aflat sub paza noului liberal Sorin Frunzăverde transmite la centru cifre la fel de încurajatoare. „Vom câştiga şapte din şapte, cinci pentru Cameră şi două pentru Senat”, a precizat pentru gândul liberalul Marcel Vela.

Preşedintele CJ Călăraşi, Răducu Filipescu, nu are emoţii şi a declarat pentru gândul că toate cele şapte colegii aflate în competiţie vor reveni candidaţilor USL.

În Ialomiţa, USL mizează că va câştiga toate colegiile din judeţ. Preşedintele Consiliului Judeţean, Silvian Ciupercă, a spus că toate cele şase colegii vor reveni USL.

Optimist este şi preşedintele PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău. „Nu cred că va scăpa vreunul de la PDL în Parlament. Vor fi şase din şase”, a spus social-democratul.

„Nici măcar nu va fi bătălie în vreun colegiu, vom câştiga toate colegiile”, a declarat pentru gândul preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache. În Ilfov, candidează miniştrii Eduard Hellvig şi Radu Stroe.

Nici Vasluiul nu se lasă mai prejos şi ţinteşte cele zece colegii de parlamentar. „Cu realism vă spun că vom câştiga în toate cele zece colegii. Nu am făcut sondaje decât într-un singur colegiu, dar stăm bine în toate”, a spus pentru gândul pesedistul Dumitru Buzatu.

Deputatul Andrei Dolineaschi anunţă un scor perfect pentru USL şi în judeţul Botoşani, toate cele nouă colegii vor reveni candidaţilor Uniunii.

Liberalul Mihai Voicu a declarat pentru gândul că USL va câştiga toate cele 15 colegii din judeţul Dolj. „Poate mai avem semne de întrebare asupra unuia”, a adăugat Voicu.

Un alt judeţ de „nota zece” pentru USL este Olt, unde deputatul Florin Iordache susţine că toţi cei zece candidaţi ai Uniunii se vor impune.

În „scenariul optimist” al preşedintelui CJ Bacău, Dragoş Benea, USL obţine toate cele 14 mandate, în cel realist 13 mandate, iar în cel pesimist doar 12 mandate.

Potrivit estimărilor USL, la alegerile din 9 decembrie, se aşteaptă ca „producţii perfecte de 100” să se mai înregistreze în judeţele Teleorman, Argeş şi Gorj.

Sub scorul perfect se anunţă şi judeţul Bistriţa Năsăud, unde din cele şase colegii, USL, prin vocea preşedintelui CJ, Radu Moldovan, anunţă victoria în cinci.

Din judeţul Suceava, care începe să devină fief USL, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a declarat pentru gândul că Uniunea va avea după 9 decembrie zece parlamentari. În judeţ sunt 14 colegii.

O situaţia specială se înregistrează în Bucureşti, unde Crin Antonescu a declarat că USL va câştiga toate colegiile. Singura problemă o constituie dacă cei din USL vor îndeplini şi condiţia de a avea peste 50% din voturi pentru a deveni automat parlamentari.

În cazul în care nu obţin 50% din voturi, deşi se vor clasa pe primul loc în opţiunea electoratului, ei nu se vor regăsi în viitorul Parlament, deoarece USL nu va beneficia de redistribuire.

De altfel, printre candidaţii USL aceasta este principala preocupare: să obţină peste 50% pentru a avea asigurat mandatul de parlamentar. Deoarece foarte mulţi candidaţi sunt cotaţi cu şansa de a trece acest prag, candidaţii USL care nu au peste 50% nu vor intra în Parlament deşi s-au clasat pe primul loc.

Citește și: