Andrei Luca POPESCU
15023 vizualizări 7 feb 2012

"Prietenii îmi spun Nazare", îşi începe actualul secretar de stat şi viitorul ministru al Transporturilor prezentarea pe blogul de fost europarlamentar. Alexandru Nazare are 31 de ani, vine din Oneşti şi, în urmă cu aproape 4 ani, a devenit cel mai tânăr europarlamentar al României, la Bruxelles.

El a studiat ştiinţele politice în Bucureşti, la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA), iar liceul l-a făcut la Focşani. În iunie 2011 a fost ales prim-vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDL.

Nazare şi-a început cariera politică sub îndrumarea Ancăi Boagiu, pe poziţia de consilier la Ministerul Integrării Europene, între 2005 şi 2007. În septembrie 2007, el a candidat şi a fost ales de cetăţeni pentru un post de europarlamentar, din partea PDL.

În 2008, când mandatul de europarlamentar i-a luat sfârşit, Nazare a rămas la Bruxelles, unde a lucrat la cabinetul europarlamentarului PDL Theodor Stolojan, pe poziţia de consilier.

Între 2009 şi 2010, Nazare a fost subsecretar de stat la Departamentul Afacerilor Europene, din subordinea Guvernului, apoi a fost mutat, pentru scurt timp, pe funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor, unde s-a ocupat de gestionarea şi aprobarea fondurilor europene. În toamna lui 2010, Anca Boagiu l-a recuperat la Ministerul Transporturilor, pe funcţia de secretar de stat.

"Cuţitul" aztec se teme să zboare cu avionul, după ce a căzut de la balcon

Pasionat de astre şi de zodii, având în vedere că primul lucru pe care îl spune despre sine, pe blog, este că e un Rac, Nazare devine profund: "Zodiacul aztec mă plasează sub semnul "Cuţitului", o persoană foarte hotărâtă în tot ce întreprinde, cu o voinţă puternică - asta spun astrele, nu eu".

Ca viitor ministru al Transporturilor, Nazare se teme să zboare cu avionul. Explicaţia este o traumă suferită în timpul adolescenţei, pe când era licean la "Alexandru Ioan Cuza", în Focşani. Nazare o povesteşte, cu talentul său de povestitor, pe care unii cunoscuţi l-au lăudat că îl posedă, conform blogului său:

"Dar mai bine vă spun de unde se naşte frica mea de zbor, cu avionul sau de orice fel de zbor… Eram într-o excursie cu clasa - asta se întâmpla prin liceu. Era seară târziu, ne simţeam atât de bine încât colegii mei s-au gândit să-mi facă o bucurie şi mai mare. Ştiindu-mă drept o fire independentă, doritoare de a-şi lua zborul din cuibul părintesc, s-au gândit că e momentul să-mi dea un mic impuls, astfel că m-am trezit azvârlit de la etaj, peste balconul hotelului în care eram cazaţi".

Averea lui Nazare: 42.000 de euro

Conform declaraţiei de avere din iunie 2011, citată de Mediafax, Nazare nu deţine bunuri imobile, autoturisme, bijuterii sau obiecte de artă valoroase ori bunuri mobile.

Are în schimb un cont ING deschis în 2007, cu 7.062 de euro şi un depozit din 2010 de 35.400 euro.

El apare pe lista sponsorilor PDL la campaniile electorale din 2009, cu o donaţie de 36.950 lei.

Citește și: