Clarice DINU
2290 vizualizări 23 iun 2011

"Oferta" lui Traian Băsescu făcută UDMR are "zero şanse" de a fi acceptată, potrivit unui deputat al minorităţii maghiare.

"Şi PDL a fost luat prin surprindere de preşedintele Traian Băsescu. Vin la noi colegi din PDL şi ne spun «Să vă ţineţi tare, că nici noi nu vrem»", a declarat, pentru gândul, deputatul UDMR Peter Lakatos. El a susţinut că oferta prezidenţială de a păstra un statut special pentru Harghita şi Covasna "are zero şanse" de a fi acceptată de Uniune, singura "variantă rezonabilă" fiind amânarea proiectului regionalizării pentru o perioadă în care să se facă analize de impact şi comunităţile să fie consultate.

Lakatos nu este singurul udemerist care nu vede cum Uniunea va accepta oferta prezidenţială. "Am rezerve. Vorbim de un lucru care nu rezolvă problema pentru un milion de comunitari maghiari din alte zone", a declarat deputatul Attila Korodi, precizând că speră "să existe deschidere" şi din partea PDL pentru amânarea unei decizii în privinţa reorganizării.
"Sunt şanse mici ca oferta să fie acceptată. Din discuţiile de până acum în diferite foruri ale noastre asta se conturează", a declarat, pentru gândul, şi liderul senatorilor UDMR, Fekete Szabo Andras Levente.

Rămânerea la guvernare, discutată la CRU

Răspunsul UDMR depinde de decizia care se va lua în Consiliul Reprezentanţilor Unionali de la finalul acestei săptămâni. Subiectul reorganizării nu este însă singurul pus în discuţie. Trăgând linie, liderii UDMR cred că ar fi bine să se redeschidă dezbaterea privind prezenţa Uniunii la guvernare în condiţiile în care o serie de lucruri convenite cu PDL nu au fost respectate. Problema cea mai arzătoare: statutul minorităţilor care ar fi trebuit adoptat până la finalul acestei luni.

"Toate studiile arată că un partid reprezintă interesele comunităţii de la guvernare. În momentul în care nu reuşeşti să face o schimbare sau partenerul nu vrea să-şi respecte promisiunea sau ţine morţis de unele lucruri, poţi să zici «hai, să caut altă coaliţie», să discuţi cu cei din opoziţie că poate ei sunt mai deschişi. Eu aş vedea începerea discuţiilor cu USL, iar o decizie să se raporteze la măsura în care PDL respectă programul de guvernare convenit", a susţinut Peter Lakatos.

Un pic mai rezervat este liderul senatorilor UDMR. Chiar dacă nu mai vede posibilă adoptarea statutului minorităţilor până la finalul acestei luni, Fekete Szabo Andras Levente lasă loc pentru negociere.
"La CRU în mod sigur discuţia despre rămânerea la guvernare va fi. Din punctul meu de vedere, în cazul în care avem semne că putem merge înainte, să găsim puncte comune, putem continua", a spus el.

Citește și: