Marius Fratila
2804 vizualizări 7 mai 2012

Ministrul desemnat al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat luni, după ce a fost avizat în comisii, că algoritmul stabilit în USL referitor la repartizarea secretarilor de stat din MAE este de doi pentru PSD şi unul al ACD, nefiind însă exclusă şi sprijinirea politică a unora din cei actuali.

"Aşa cum primul-ministru a anunţat, se merge la o înnoire la nivelul secretarilor de stat şi, în acest sens, doi secretari de stat vor veni din partea PSD şi unul va veni din partea liberalilor şi conservatorilor. (...) Secretarii de stat (actuali - n.r.) vin trecuţi printr-o evaluare, această evaluare este şi una politică, dar aceasta nu exclude ca ei să fie propuşi de un partid sau altul din cele care compun guvernarea", a spus Marga la finalul audierii sale în comisiile parlamentare.

De asemenea, el a arătat că nu este în interesul guvernării USL să disloce oameni foarte competenţi şi l-a dat exemplu pe Bogdan Aurescu, secretarul de stat pentru afaceri globale şi politică de securitate.

"Bogdan Aurescu este de departe cel mai bun jurist în relaţiile externe ale României. Din păcate, România are puţini jurişti care s-au aplecat ca şi carieră asupra detaliilor acestor relaţii. Personal, voi fi foarte încântat să lucrez cu Bogdan Aurescu", a afirmat Marga.

El a mai arătat că nu se pune problema politizării MAE, deoarece programul de guvernare prevede printre priorităţi tocmai depolitizarea, iar secretarii de stat şi ceilalţi diplomaţi care şi-au făcut datoria vor putea să şi-o facă în continuare.

Întrebat asupra echipei de consilieri cu care va veni în MAE, Marga a spus că are în vedere o serie de personalităţi consacrate, însă aceştia vor fi discutaţi în cadrul USL în cursul următoarei săptămâni, la fel ca şi numele secretarilor de stat.

Ministrul demis al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, i-a cerut, vineri, premierului desemnat Victor Ponta să nu îi schimbe din funcţii pe secretarii de stat din MAE, el arătând că politizarea acestui minister va dăuna grav politicii externe a României.

"Îi solicit premierului desemnat ca în ceea ce priveşte instituţia diplomaţiei româneşti să facă o excepţie în legătură cu politizarea. Îi solicit premierului desemnat să facă o verificare în ceea ce priveşte loialitatea şi profesionalismul diplomaţilor români din centrală şi din exterior. Secretarii de stat, secretarul general, ambasadorii de la Moscova, Washington, Bruxelles, doar ca să acopăr geografic, şi-au făcut datoria sub mai multe guverne şi au adus marile proiecte ale României într-o fază de complinire extrem de avantajoasă pentru interesele României. Politizarea acestei instituţii, cel puţin la nivel comunicaţional şi cel puţin în dialogul cu partenerii noştri externi, nu va rămâne nesancţionată", a spus Diaconescu.

El a arătat că schimbarea din funcţiile deţinute a secretarilor de stat din MAE sau a ambasadorilor din capitalele europene importante va aduce insuccese în privinţa aderării la spaţiul Schengen sau alte capitole ale politicii externe a României.

Întrebat dacă a discutat cu secretarii de stat din MAE în legătură cu demisia acestora după învestirea noului guvern, Diaconescu a răspuns că nu îi încurajează pe aceştia să facă acest gest, deoarece nu ar avea niciun motiv.

"Nici nu i-aş încuraja şi nu ar avea absolut niciun motiv. Cine? Luminiţa Odobescu care este expert pe UE şi lucrează de aproape 20 de ani pe UE? Bogdan Aurescu? Care ar fi motivele? Secretarul general (Maria Ligor - n.r.) a fost ambasador la Madrid şi a lucrat cu comunitatea românească în situaţii destul de complicate în Spania. În perioada când a fost ambasador la Madrid s-a ridicat, de exemplu, restricţia pe libera circulaţie a forţei de muncă în Spania. Nu ai nevoie de expertiza acestor oameni? Despre ce vorbim? Mă rog, am lucrat cu ei şi sunt ceva mai pătimaş", a afirmat Diaconescu.

În MAE sunt trei secretari de stat: Bogdan Aurescu, Luminiţa Odobescu şi Anton Niculescu, cărora li se adaugă şi secretarul general Maria Ligor.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că secretarii de stat şi prefecţii vor fi schimbaţi, pentru că lucrează cu Guvernul şi îl reprezintă, el precizând că schimbările politice se vor opri la acest nivel.

"Funcţiile politice, şi anume secretarii de stat - miniştrii în primul rând şi secretarii de stat - aceia vor fi numiţi de către partidele care formează guvernarea. Asta este normal, este european, este conform tuturor standardelor democratice ca miniştrii şi secretarii de stat să reprezinte politic partidele care asigură guvernarea", a spus Ponta.

Marga, despre relaţia cu Traian Băsescu şi comparaţia cu Mussolini

Ministrul desemnat al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, luni, că relaţia sau cu preşedintele Traian Băsescu va fi una constituţională, el reluând afirmaţiile sale că şeful statului şi-a ales greşit consilierii şi că a susţinut aplicarea de măsuri similare cu Mussolini.

"În legătură cu relaţia cu preşedintele, din partea mea va fi una constituţională. Vom respecta toţi Constituţia. Evident, nu suntem oameni necunoscuţi, am fost colegi în două guverne cu dânsul, ordinea de la şedinţele de guverne ne punea în mod fatal unul lângă altul. Am discutat de multe ori, nu e o problemă. I-am spus şi după instalare că şi-a luat consilieri care îl vor trimite într-un unghi mort, ceea ce s-a şi întâmplat. I-am mai spus că sunt greşite opţiunile şi în alte domenii", a afirmat Marga, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Totodată, el a arătat că acea comparaţie pe care a făcut-o între Băsescu şi Mussolini nu înseamnă că a spus că preşedintele ar fi un cititor al operei dictatorului italian sau ar urma linia acestuia, ci doar că unele măsuri susţinute de şeful statului în contextul crizei sunt similare cu cele ale lui Mussolini.

"Comparaţia cu Mussolini nu e făcută în ideea că el ar fi cititor de Mussolini sau că Băsescu ar urma linia lui Mussolini. Nu asta e problema. Problema este că dacă ne uităm cu luciditate şi comparăm măsurile luate în contextul crizei sunt aidoma cu cele luate în vremea lui Mussolini:. reducerea unei Camere a Parlamentului Mussolini a propus-o, pentru că dorea să îi reducă pe socialişti (...) Tăieri prin desfiinţarea de şcoli şi licee, reducerea efectivului de profesori, trimiterea rapidă în pensii a câtorva sute de profesori. Sau folosirea dosarelor, fie dosare legate în cazul nostru de servicii de informaţii, fie dosare de altă natură, ca instrument de ţinere în frâu a unor politicieni sau de controlare a lor sau de eliminare a lor din viaţa politică. Îmi pare rău, dar, din păcate, fără să vrem, nu cred că preşedintele se ocupă de citirea lui Mussolini, dar din păcate măsurile de acolo vin, trebuie spus cu toată onestitatea. Asta nu e o jignire, dar e o constatare elocventă", a spus Marga.

Citește și: