Andi Manciu - Mediafax
20128 vizualizări 20 feb 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că a avut o întrevedere cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în care aceasta a vehiculat ipoteza demisiei din funcţie, iar replica sa a fost că poate este cea mai bună variantă, dar nu i-a comunicat decizia finală.

Antonescu a precizat într-o intervenţie la B1 Tv că a avut o întâlnire cu Mariana Câmpeanu la solicitarea acesteia.

"M-a întrebat în această situaţie ce să facă, e o situaţie complicată şi în plan uman, este un om aflat în dificultate, sigur că e o discuţie întreagă de natură birocratică asupra formelor. Realitatea este că în familia domniei există o dramă, soţul este foarte bolnav, nu ştiu dacă este invaliditate de gradul I sau ce grad e acolo, dar este foarte bolnav. În orice caz, un om sub apăsarea extraordinară şi a campaniei de presă şi aşa mai departe şi în discuţiile pe care le-am avut domnia sa a vehiculat ipoteza demisiei. Eu i-am spus foarte sincer că din punctul meu de vedere poate că această variantă ar fi cea mai bună, o conferinţă de presă în care să prezinte încă o dată varianta domniei sale asupra faptelor, să spună toate lucrurile pe care în două rânduri la acest minister le-a făcut şi să demisioneze", a declarat preşedintele PNL.

El a precizat că nu i-a cerut public demisia, ci a fost o discuţie privată şi i-a transmis ministrului Muncii opinia sa.

"A rămas să-mi comunice ce decizie ia (...) A rămas că vorbeşte şi cu primul ministru, cum e normal, şi nu am mai primit niciun semnal de la domnia sa de atunci", a afirmat Antonescu.

genţia Naţională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigaţii Media.

În urma sesizării transmise de Centrul de Investigaţii Media, ANI a precizat că a început "activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese de către Câmpeanu Mariana, Ministrul Municii, Familiei şi Protecţiei Sociale"

Evaluarea se face în conformitate cu articolul 11 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, potrivit căruia "activitatea de (...) evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora" şi, totodată, "activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea (...) conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice".

Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său, în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor "acte neclare şi diagnostice discutabile", afirmă Centrul de Investigaţii Media.

Demnitarul afirmă că materialul de presă despre pensionarea soţului său a avut "drept unic scop denigrarea" ei şi a familiei, printr-un demers "nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete", adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-şi prezinte demisia dacă ştie că soţul ei nu este invalid şi nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.

Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susţine pe Mariana Câmpeanu în postul de ministru al Muncii atât timp cât preşedintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzaţiile la adresa acesteia, precizând că îşi apără în aceste condiţii toţi miniştrii.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele PNL Crin Antonescu i-a recomandat ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, să analizeze posibiltatea demisiei din funcţie ca urmare a scandalului privind pensionarea soţului acesteia.

Citește și: