8330 vizualizări 11 iul 2013

Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, în prezent senator PPDD, a fost condamnat astăzi de Instanţa Supremă la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. În acelaşi dosar, a fost condamnat şi Cornel Penescu, fostul finanţator al FC Argeş, la trei ani de închisoare cu executare. Sentinţa nu e definitivă, putând fi atacată cu recurs.

În acest dosar, fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a fost acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, unul dintre proprietarii lanţulului de magazine PIC. Banii ar fi fost plătiţi pentru a elibera autorizaţia de construcţie pentru un magazin PIC în Craiova, pe un teren aflat în litigiu, şi pentru a conecta noul hipermarket la reţeaua publică de transport în comun. Antonie Solomon, acum parlamentar, a petrecut şase luni în arest preventiv, în perioada martie-septembrie 2010. Dosarul a fost judecat pe fond la Tribunalul Argeş după care a fost strămutat la Tribunalul Galaţi iar pe 16 ianuarie dosarul a fost mutat la Curtea Supremă datorită faptului că Solomon a devenit parlamentar.

Dosarul a fost investigat şi trimis în judecată de către actualul adjunct al DNA, procurorul Călin Nistor. 

 

 

Citește și: