Diana Grigore
48 vizualizări joi, 16:10

„Încă un obiectiv major din Acordul USR cu Guvernul -angajat- astăzi. Salut decizia guvernului de a-şi angaja răspunderea pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi. De doi ani de zile, USR a solicitat constant guvernelor României să facă acest lucru. De altfel, aceasta a fost una dintre principalele condiţii în baza cărora cabinetul actual a primit voturile noastre la învestitură. Acordul politic semnat atunci mai are şi alte puncte a căror rezolvare o aşteptăm”, a scris Dan Barna, pe Facebook.

El susţine că PSD nu trebuie să îşi facă iluzii, deoarece USR nu va sprijini nicio acţiune menită să împiedice revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

„Nu e exemplu mai bun decât drama Bucureştiului sub administraţia catastrofală a Gabrielei Firea. E datoria noastră să nu mai lăsăm astfel de oameni să ne conducă primăriile. E datoria noastră să lucrăm pentru a îndepărta răul şi a-l înlocui cu binele pe care pot să îl aducă oameni competenţi şi de bună credinţă. O să găsiţi aceşti oameni la Alianţa USR PLUS. PS: PSD şi alţi adversari ai democraţiei să nu îşi facă iluzii. Nu vom sprijini nicio moţiune sau orice altă acţiune menită să oprească cetăţenii din a-şi alege primari legitimi”, a subliniat Barna.

Reacţia vine în contextul în care Ludovic Orban a anunţat că Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi.

 

Citește și: