Raul FLOREA
7413 vizualizări 14 nov 2011

Împărţirea banilor pe care guvernul îi va aloca anul viitor reactivează disputele în PDL. Liderii cu greutate în partid îl presează pe premierul Boc să dea drumul sumelor pe care aceştia le-au promis primarilor şi chiar să traseze de la zero modul în care fondurile ajung la aleşii locali.

După ce, în cadrul întâlnirii de duminică seară de la Vila Lac, i s-au plâns primului-ministru că primarii PDL nu au garanţia că vor putea finaliza lucrările de investiţii pe baza bugetului de anul viitor, fapt ce ar urma să pună în pericol scorul electoral, şefii de filiale au reluat problema, a doua zi, în cadrul Biroului Permanent al partidului.

Prim-vicepreşedintele PDL, Sorin Frunzăverde, i-a cerut lui Boc să renunţe la derularea banilor prin intermediul ministerelor, astfel încât fondurile să fie repartizate direct consiliilor judeţene şi primăriilor. "Avem un sistem ultracentralizat. Am ajuns mai rău decât pe vremea lui Adrian Năstase", i-a spus Frunzăverde lui Boc, conform surselor gândul. Sărirea din schemă a ministerelor în ceea ce priveşte traseul banilor de la guvern către autorităţile locale i-au adus la un numitor comun pe aproape toţi greii din teritoriu care au participat la BPN. În spatele prim-vicelui pedelist s-au grupat preşedintele PDL Dâmboviţa, Florin Popescu, preşedintele PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan şi preşedintele PDL Ilfov, Cristache Rădulescu.

"Am cerut ca bugetul pe 2012 să fie unul descentralizat, ca banii să fie alocaţi direct administraţiilor publice locale, conform legii. Repet şi subliniez: conform legii", a explicat, pentru gândul, Sorin Frunzăverde.

Feliile din buget, tranşate în detaliu

Solicitarea şefilor din teritoriu nu a venit întâmplător. Surse din conducerea partidului au precizat, pentru gândul, că presiunea la adresa lui Boc vine în contextul în care Traian Băsescu a cerut guvernului ca bugetul pe anul viitor să fie astfel structurat încât listele de obiective pentru investiţii din proiectul de buget să prevadă punctual alocările în teritoriu, mergând până la nivel de primărie şi consiliu local.

Indiferent că premierul va prezenta un proiect de buget care va merge până la nivel de primărie sau va merge pe varianta investiţiilor majore, modalitatea de împărţire a banilor pune o miză uriaşă pe negocierile din aceste zile. Presiunea din teritoriu este recunoscută şi de către secretarul general al PDL. "Premierul trebuie să analizeze. Sigur că este o problemă cu primarii, iar această problemă trebuie într-un fel sau altul rezolvată", a precizat, pentru gândul, Ioan Oltean.

De altfel, nemulţumirile aleşilor locali ai PDL (în special cei care care conduc comunele şi oraşele) sunt atât de mari, încât aceştia au ridicat luna aceasta şi problema salariilor pe care le consideră prea mici în raport cu responsabilităţile pe care le au. Respectivele nemulţumiri i-au fost aduse la cunoştinţă premierului prin intermediul preşedintelui PDL Buzău, Cezar Preda, în cadrul dezbaterii pe care primul-ministru a avut-o cu deputaţii democrat-liberali în urmă cu o săptămână.

Parlamentarii PDL îi cer şi ei "dreptul"

Liderii din teritoriu nu sunt singurii pedelişti care îl trag de mânecă pe Emil Boc. Căci după banii de la bugetul de stat tânjesc şi parlamentarii. Pentru a-i asigura liniştea premierului la votul bugetului pe 2012, senatorii şi deputaţii au primit şi în acest an promisiunea că vor fi recompensaţi cu bani din fondul de rezervă al guvernului. Astfel, fiecare colegiu va avea alocat de la fondul de rezervă al guvernului câte 75.000 de euro, sumele urmând să fie folosite pentru finalizarea unor investiţii: de la renovări de şcoli, la lucrări de infrastructură

Citește și: