Anca SIMINA
3595 vizualizări 26 iun 2014

Înainte de a pleca la Consiliul European de la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a acuzat Parlamentul că „a făcut un lucru foarte grav”, o încercare „de a intimida justiţia”, adoptând ieri o declaraţie prin care i se cere demisia, dar care, în opinia sa, „preia integral susţinerile clanului Bercea”. „Discutăm de o declaraţie a Parlamentului care preia integral susţinerile clanului Bercea şi care judecă înaintea justiţiei. E un lucru foarte grav pe care l-a făcut Parlamentul, o acţiune de intimidare a justiţiei”, a replicat Băsescu, ca răspuns la o întrebare a jurnaliştilor pe această temă.

Declaraţia adoptată ieri de 344 de parlamentari a fost trimisă liderilor tuturor statelor europene cu care preşedintele urmează să se întâlnească astăzi şi mâine la Summitul de la Bruxelles.

Băsescu a reclamat că împotriva sa s-ar fi folosit „frânturi de filmări pe care le-a oferit clanul Bercea” şi că „nimeni nu ia în considerare” punctul de vedere al fratelui său, Mircea Băsescu sau faptul că acesta „a făcut denunţul de şantaj şi anul trecut şi anul acesta”.

„Toată declaraţia se susţine pe frânturile de filmări pe care le-a oferit clanul Bercea. Aţi aflat din declaraţia directorului SRI că acest clan e în atenţia structurilor de securitate din 2001. Nimeni nu spune două lucruri esenţiale. Pentru prima dată membrii acestui clan şi liderul clnului au fost condamnaţi în mandatul meu. Nimeni nu ia în considerare punctul de vedere al celui acuzat, totul se sprijină pe probele prezentate de clan. Nimeni nu ia în considerare că fratele meu a făcut denunţul de şantaj şi anul trecut şi anul acesta. Eu m-am abţinut pentru că nu vreau să se spună că influenţez justiţia. Reacţia mea e la declaraţia Parlametului care deja a fraternizat cu clanul Bercea. Este preluată şi impregnată de punctele de vedere exprimate de Antena 3, de membrii clanului”, a spus preşedintele.

Cristian Tudor Popescu: "Declaraţiile fac parte din programul dl. Băsescu de a se agăţa de putere"

Editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu este de părere că "declaraţiile fac parte din programul domnului Băsescu de a folosi orice pârghie, orice manetă, orice şurub, pentru a se agăţa de putere până în ultima zi a mandatului său. Prin urmare, orice mijloace sunt bune pentru asta. Fireşte, Parlamentul n-a fraternizat cu clanul Bercea şi, fireşte că, dacă discutăm în termenii onoarei, pe care, aşa cum spuneam Traian Băsescu nu o are şi a demonstrat-o de nenumărate ori ... Dacă discutăm de onoare, în acest moment ar trebui să-şi dea demisia. Dacă discutăm în termeni juridici, nu. Nu există motive". a declarat el la Digi 24.

Potrivit acestuia, gestul Parlamentului este unul "bombastic". "Ce vedem acum este o încăierare politică între coaliţia de la putere, în principal PSD, şi Traian Băsescu. Gestul Parlamentului este un gest bombastic, de afişare politică, prin care încearcă să câştige nişte capitalpartidul de guvernământ", a adăugat Cristian Tudor Popescu.

 

Citește și: