Clarice DINU
3458 vizualizări 22 sep 2011

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în această seară la B1, că amânarea deciziei de aderare a României la Schengen este un eşec pe care şi-l asumă personal. "E un eşec şi trebuie asumat ca atare.Mi-l asum eu, sunt şeful statului", a spus preşedintele, precizând că nu este cazul să caute vinovaţi acum. Mai ales că, a adăugat el, "diplomaţia are limitele ei". "Nu poţi să-i spui finlandezului că ţiganii nu sunt în centrul Helsinki şi cerşesc. În Olanda lucrurile sunt mai complicate. Noi am ştiut această poziţie de la instalarea acestui guvern suţinut de un partid extremist", a spus Băsescu.

Şeful statului a adăugat că Olanda şi Finlanda au avut "un comportament neeuropean" faţă de România. Cât priveşte strategia pentru Consiliul European din octombrie, Băsescu a spus că, deocamdată aceasta nu e pusă la punct, însă ţara noastră vrea un calendar precis.

Şeful statului a precizat însă că o cerere a României de a se lua o decizie în Consiliul European în dosarul Schengen va fi făcută doar dacă există şanse de succes.

"Este posibil, dar o voi face numai dacă avem şanse de succes, pentru că altfel un refuz în Consiliu duce la reluarea unor proceduri, inclusiv cele politice, probabil un nou vot în Parlament, probabil o nouă inspecţie tehnică şi aşa mai departe. Aici trebuie să avem inteligenţă. Nu avem dreptul să răspundem la o acţiune ne-europeană a Olandei. Trebuie bine pregătită discuţia în Consiliu", a explicat preşedintele.

Citeşte şi Băsescu: Cu certitudine, o remaniere trebuie făcută

Citeşte şi Băsescu: Bietul ex-rege a fost împins într-un joc politic cu Voiculescu şi PNL şi i-a plăcut

Citește și: