434 vizualizări 20 oct 2019

„Nu poate propune, ci este obligată să-l propună (un comisar european - n.r.). E ţinută de termenele de la Bruxelles, nu de termenele de aici. Pe data de 23 era planificat votul pentru toată Comisia (Europeană - n.r.). S-a amânat pentru noiembrie din cauza a trei ţări. Dan Nica e propus, dar nu a fost agreat de preşedinta CE, nici el, nici propunerea Ungariei. Cred că va trebui să schimbe propunerea dna Dăncilă”, a declarat la Digi24 Traian Băsescu.

Viorica Dăncilă a declarat,duminică,faptul că preşedintele Comisiei Europene,Ursula von der Leyen, trebuie să respecte legea şi să numească un comisar european socialist, propus de premierul interimar al României. Ea a mai spus că nu preşedintele, nici premierul desemnat nu pot propune comisari.

„Am avut o discuţie în timpul mandatului meu, până la moţiune, după moţiune nu am mai vorbit cu doamna Ursula von der Leyen. Dar eu consider că şi doamna Ursula von der Leyen trebuie sa respecte legea. Atâta timp cât avem un, chiar dacă este interimar, un Guvern socialist, de aici trebuie să vină propunerea pentru următorul comisar. Nu poate preşedintele României şi nu poate face nici domnul prim-ministru desemnat propunerea de comisar. Atâta timp cât la Palatul Victoria este acest Guvern interimar, propunerea trebuie să vină din partea premierului interimar”, a decalrat, Viorica Dăncilă, duminică, la Antena 3.

Surse europene au precizat pentru Mediafax, că reprezentanţii Comisiei Europene vor continua contactele cu autorităţile române, la fel cum vor continua şi cele cu Ungaria şi Franţa privind nominalizarea pentru funcţia de comisar european, având în vedere toate echilibrele care trebuie realizate, precum competenţele necesare, aspectele ce ţin de integritate şi inclusiv paritatea femei şi bărbaţi în noua Comisie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că s-a întâlnit cu preşedintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmând că este „foarte îngrijorată” de situaţia comisarului din partea României.

 

Citește și: